joi, 26 noiembrie 2009

Răzgânditură

Am fost la vot.
M-am dus, pentru că ştiu din documentarul 'The Secret', că poţi face orice dacă crezi cu adevărat, inclusiv să te vindeci de cancer şi să îţi cumperi o casă care îţi place, dintre alte case care îţi plac mai puţin.

E incredibil cum universul se stă şi aşteaptă din partea noastră toată ziua, o dorinţă. Universul nu are nimic de lucru, şi pentru că Moţ Crăciun nu există, Universul s-a hotărât să intre în scenă ca un Moţ Crăciun adevărat, filosofic, la care nu trebuie să îi scrii scrisori, ci doar să îţi doreşti cu adevărat, şi să accepţi ceea ce ţi se oferă, şi să mulţumeşti pentru că toate dorinţele ţi se pot îndeplini stând şi frecând menta în pat toată ziua, cum fac eu de altfel, doar că eu şi lucrez in pauzele de inspiraţie, la licenţă, deci merit cadou. Sunt foarte harnic şi responsabil şi sunt convins că până la urmă se vor strânge la mine în faţă la uşa de la garsonieră mii de zâne magice dornice să-mi dea premiul nobel pentru pace... pentru că merit. Sunt nerăbdător, dar pentru că sunt totodată şi foarte civilizat, o să mă prefac că nu e mare lucru, şi că norocul a făcut ca eu să merit acel premiu, pe când de fapt toată lumea ştie că îl merit pe bună dreptate, şi astfel voi mai primi un premiu nobel pentru modestie, pentru că sunt şi modest.

Se întâmplă în viaţă doar lucruri minunate dacă te uiţi la stele dar gîndeşti pozitiv, unul dintre cele mai nasoale de altfel e faptul că trebuie să jonglez cu tastatura asta cu igrecul inversat, şi două feluri de 'î', la care nu numai că nu le înţeleg rostul, dar mai mult, sunt convins până în măduva trunchiului rahidian că sunt produsul unei conspiraţii de imagine a lingviştilor, ca să nu uite lumea că ŞI noi ne tragem de la Râm, şi nu suntem kiar aşa de înrudiţi cu ţigănia precum suntem de fapt.

Dar după cum ziceam, am fost la vot, şi-am votat calculatoric. Ştiam, pentru că am un simţ al păianjenului cu peripeţii, că o să iasă Băse şi Geoană, pe care îl voi porecli Joni. Deci Băse cu Joni în turul doi era ceea ce eu prevăzusem, şi ştiam că se va întâmpla, şi oricum ştiu şi cine va ieşi preşedinte, dar o să vă spun doar după ce iese, ca să nu stric surpriza, Băse şi Joni sunt cei doi candidaţi, amândoi oameni serioşi.

Dacă iese Băse, o să fim mândri posesori ai unui prim ministru frumos, şi poate nu-s singurul care se miră, dar mă mir de cum n-am auzit încă declaraţii de la doamna Băse. Eu nu o prea ştiu bine pe doamna Băse, a fost cam timidă de când domneşte soţu, şi acuma de altfel cred că săraca femeie a răbdat cam mult şi ar fi cazul să spună ceva, aşa că o să încep eu.

Daca iese Băse, o să fim mândri posesori ai unui prim ministru pe nume Elena Udrea. Sarah Palin românească pupe-o tata. Nu ştiu ce-a făcut data trecută, ştiu doar c-a scăpat. N-am nimic cu femeile mai mult decât tremuratul obişnuit de frică, când se apropie de mine, da serios acuma. Elena Udrea prim ministru.... o fi ştiind ea meserie, dar meseria ei nu e ceva ce se poate pune la CV, decât pe matrimoniale, şi să fim serioşi, nu suni frate la emisiune să te lauzi tu pe tine însăţi că cât eşti de bună şi de jmekeră într-ale politicii şi să zici că nu eşti tu.

Băse vrea circ, şi cine ştie ce mai vrea el, şi îi este permis de către doamna Băse, pentru că-i preşedinte.

Pe de altă parte, e Joni. Pensionari o să-l voteze, amintindu-şi cu nostalgie de măreţul strigăt de luptă ''Iliescu să trăiască, că-i capu' la ţara noastră '', şi Joni zice că-l pune pe Johanis sau cum s-o scrie, din Sibiu, prim ministru. Ar fi şi cazul ca Boc să vină-napoi la Cluj, să mai vină pe la cursuri şi să ia luare aminte că nu mai vede Bucureştiul decât ca mine, prin Club A, bând şoturi de tekila cu nebuna aia dusă, cu freză din 'There's something about Mary' şi călcată în picioare de un batalion de broaşte ţestoase care habar n-am unde vor să meargă, dar mă gândesc că o gâdilă, nebună cu care în mod normal m-aş însura, că e şi faină, şi deşteaptă, dar nu vrea copii, şi mie îmi trebuie foarte mulţi, iar pe de altă parte mă tem că la cât de dusă pare, o să spargă ceva şi o să am de plătit, şi ar trebui în mod constant şă fiu atent la pe ce pune mâna, pupe-o tati de exploratoare.

Deci dragii mei... Rezumând, ştim că Băse şi Geoană e aproape acelaşi lucru, deşi eu personal îş prefer pe Joni, că pare mai civilizat, deşi ştiu că nu e, şi după cum spunea o persoană despre care nu am voie să scriu nimic pentru că s-ar putea să nu mai primesc ce mi-a promis, şi kiar vreau, şi în plus nu vreau să nu mai vorbească cu mine pentru că doar cu ea (ea de la persoană, nu ea de la fată, pt că n-aveţi de unde şti dacă e fată, deşi cel mai probabil trebuie să mă scot, să recunosc că e pentru că altfel tot ce am scris mai sus are o tentă....colorată în roz bombon), după cum spunea ea, persoana, Băse e măcar mai previzibil, şi mai 'pe faţă', pe când Joni e mai vă prindeţi voi (că doar nu v-oi da mură-n gură doamne iartă-mă). Îl prefer pe Joni, fiind mai frumos totuşi, oricum.

Dar indiferent de Băse sau Joni, între Udrea, şi un neamţ.... deşi habar n-am absolut nimic despre neamţ..... totuşi... voi fi primul serios, aţi auzit-o aici în premieră dar
Hai Joni, să ne trăieşti, şi să nu ne plictiseşti 5 ani!

O să îmi mulţumiţi peste 5 ani când cel puţin n-o să fie mai rău, şi când, sper, Guţă va mai fi scos albume întregi, că parcă nu prea mai aud nimic de el în ultima vreme, şi nu vreau să mă prefac că nu mi-e dor.

Pe de altă parte, votaţi cum vă indică sufleţelul, după propriile preferate preferinţe, că mie mi-au păcut de multă vreme asiaticele, şi mă străduiesc să învăţ bine, ca atunci cînd o să cresc mare, să mă mut în Shanghai. Au acolo, pe lângă foarte multe kinezoaice, care cred că mi se pare doar mie, dar au toate aceleaşi dimensiuni, au şi tot felul de mîncări interesante la care sincer, din pură curiozitate amestecată cu un strop de masochism, kiar aş întreba din ce-s făcute, şi kiar mă aştept să îmi fie greu să îmi imaginez ce-am mâncat, asta amplificînd doar misterul şi exoticitismul locului. Nu am văzut una să fie mai grăsuţă decât alta şi nici măcar la păr nu prea diferă, adică dacă e să îmi amintesc, parcă am văzut o japonezoaică mai plinuţă, dar de o delicateţe rară, şi aia. Şi în Franţa de altfel am văzut o coreeancă cu care nu puteam să vorbesc din cauză că tremuram în faţa gingăşiei ei. Asta-i cam ciudat, adică naiba, te muţi intr-un oraş din kina, unde poate nu cunoşti oamenii aşa de bine după faţă, şi nu te poate nimeni judeca greşit că nu ţi-ai recunoscut nevasta. Sunt aşa de multe frumuseţi şi pe la ei, ca mi-ar pune zeii gând rău la cât de mult mi-aş confunda nevasta.. Hez, I just took the next best thing, ce basca mea, doar oricum şi aia răspunde la câte cuvinte ştiu eu în kineză, iar limbajul trupului unei fiinţe încântătoare e mai mult decît suficient să îmi comunice toate detaliile de care am nevoie.

Hai Joni!

miercuri, 18 noiembrie 2009

Balada pantalonului, sau de ce să-nkiriezi kinezi

Prin centru mă plimb, vitrinele-mi ciordesc privirea parc-ar fi un pui de rrom (ciordalis puradelus), cu viitorul în faţă, conştiinţa atentă doar la lucrurile esenţiale, şi hainele încă în stare de funcţionare.

Şi mă gândesc sâ-l felicit pe Brahman, visătorul, făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute ( care de regulă-s mai interesante cu un ordin de mărime) pentru inspiraţia de care a dat dovadă când s-a pus fără foaie şi pix, doar cu tupeu şi mânecile suflecate, să dea nastere ( ca un artist, evident, nu ca o femeie. Procesul artistic, personal il consider mai interesant decat cel al naşterii aka n-aş fi dat la medicină. Să dea acolo oamenii cu o dorinţă sinceră de a işi ajuta în cel mai direct mod aproapele, dar să continuăm)... să dea naştere respectivului puradel.

Pe de o parte, nu-i vina mea că vitrinele-s lucioase, şi nici vina viitorului că-i în faţă. Şi nu cred că dacă s-ar hotărî brusc să facă un viraj la stânga, puradelul l-ar pierde din vedere. Îmi place de puradel, bravo lui! După o vreme, mirosul îţi devine prieten, lumea se trage din calea ta când vrei să furi o lebeniţă, şi faptul că culoarea degetelor e cu o tentă mai înspre maro, are rolul antitezei din ceva poezie pe care am învăţat-o cândva ca să iau 10. Până la urmă, în ciocolată se pune sare, ca să aibă un gust mai bun. Cred că tocmai am am descoperit de ce mă satur de ciocolată extrem de rapid, şi de ce după două coscuţe de milka refuz politicos... saves time, şi money până la urmă să nu te speli pe mâini. Copii cu 5 i să ştie că glumesc. Spălaţi-vă pe mâini dragilor deoarece, am un detector de jeg in cioc şi nu mai vin pe la voi să vă aduc bomboane! Hmm, dacă mai continui cred că vom descoperi lucruri minunate în această seară.

Şi bineînţeles, specific unui om ce gândeşte mult prea mult, acţiune făcută pentru propria perpetuare în lumea ideilor, "memelor", nu neapărat cu scop în sine( de altfel nu m-aş feri să dau vina în parte şi pe gripa aviară ce m-a luat, ca să ştie lumea că sunt genul care dă vina pe alţii, şi nu îţi asumă responsabilitatea, şi că in pofida insistenţelor media, eu nu urmez trendul viral curent) mă întreb... dacă viitorul ar lua-o la stânga totuşi....?

(Bloggerul ce administrează blogul http://meet-the-happy-traitor.blogspot.com a fost amendat d către Comisia Naţională a Audio-Vizualului cu 10 litri de pălincă de prună pentru mesajele subliminale împotriva Bush-ului românesc)

Mă gândesc că aş putea, cum am învăţat la şcoală, să împart problema în subprobleme mai simple, într-o orgie de if-uri şi paranteze ce se înkid mai greu decât, ironic de altfel, şliţul pantalonilor mei preferaţi.

Ciudat cum, in pofida kinului permanent pe care mi-l provoacă, îi iert, şi continui să iî port. Când se comportă cum îmi doresc sunt foarte satisfăcut, şi parcă am un nod în stomac, diferit de cel pe care-l am îndrăgostit fiind. Îmi dau încredere în mine şi facem perekea ideală. I-aş purta doar la ocazii cel puţin la fel de importante ca viaţa de zi cu zi, unde ai nevoie de toată susţinerea pantalonilor pentru a supravieţui. Eu ştiu că am nevoie de ei, ei ştiu că au nevoie de mine, dar încearcă să mă sfideze. Probabil că nu vor să ajungă o pereke de pantaloni obişnuiţi, undeva printre celelalte şaizeci de mii de pereki pe care nu le port. E adevărat că am mulţi blugi.... mult mai mulţi decât media masculină în general, şi dintre toţi, voi fi sincer, şi sper ca dragii telespectatori să nu ia în derâdere pastila efervescentă de sinceritate aruncată în găleata de amintiri autoinduse care din ce în ce mai mult îmi bântuie deja bătrâneţile cu tentă de-a doişpea, deci apuse........ sincer... încă nu am ţinut aşa de mult la nicio pereke de pantaloni, şi mă gândesc cu părere de rău, automat, fără să vreau, şi fiindcă filosofia mea de viaţă nu bate nici pe de parte la fel de sus ca a puradelului...că voi suferi în clipa în care aceşti pantaloni mă vor părăsi. Poate că unii pot să treacă mai uşor peste o skimbare de garderobă...poate aş vrea acest lucru şi eu, însă mecanismul ce-mi pomnează sucul de rodie prin gânditor, aduce jertfă, pe altarul amintirilor plăcut şi tipelor ce leşinau peste tot în jurul meu, o lacrimă interioară. Aş vrea să îi pot purta pentru totdeauna, să îmi pot întoarce capul după viitor la fel de rapid ca şi puiul de rrom.

Şi mă gândesc cu aceesşi părere de rău şi acel gust de vishine fără zahăr, impus de veşnica sinestezie, că undeva în piept, deja un gol începe să mi se formeze, şi că acel gol, kiar dacă acum este plin, va rămâne gol pe bune, oricât de mult aş încerca să îmi găsesc o pereke nouă de pantaloni care să mi-i inlocuiască pe ăştia. Poate că ecuaţiile lui Einstein se verifică, şi că totul e relativ, dar pentru mine, pentru scurta perioadă din istoria contemporană în care am onoarea să îmi fac card pentru reducere la abonament, în ciuda singurei mele casete cu Paraziţii pe care o ascult de fiecare dată când conduc, de care nu mă mai satur, şi kiar mai mult, versurile acestui album venindu-mi din ce în ce mai des pe limbă ca şi citate memorabile.... in ciuda tuturor acestor lucruri, pentru mine pantalonii ăştia sunt perekea perfectă.

Am dat un milion pe ei, şi-am mai primit o pereke. Nu vreau să mă gândesc că de fapt pot să privesc lucrurile şi ca un economist, care vede două pereki la 50 lei. Mi se pare de două ori insultă pentru ei, prima dată deoarece ponderat, neponderat, puteam să aleg să nu iau cealaltă pereke, ei fiind doar un bonus pentru ciokişti, preţul pantalonilor rămânând un milion, iar pe de alta, impactul spiritual al milionului e mai mare decât al sutei. Nu mă interesează tăierea celor patru zerouri, pe de o parte pentru că nu văd cu ce ar fi mai bune patru pereki de c-uri (rog potenţialii cititori, când citiţi 'c', să citiţi 'câ'.... aceasta e dorinţa autorului, şi consider că acest element, este de departe cel mai important din tot amalgamul de cuvinte din imediata proximitate a dumneavăastră, din păcate, şi de asemenea consider că pantalonii mei merită onoarea de a mă gândi că au costat mai mult decât au costat de fapt, doar pentru că copilul din mine are o inerţie emoţională foarte mare, şi negocierile cu el se soldează aproape de fiecare dată în refuzul său de a accepta pantaloni noi în viaţa mea.

Voi face ca zilele ce ne-au mai rămas împreună să fie de neuitat, şi atunci când lacrima interioară va veni să îmi săreze milka cu biscuiţi, să o facă cel puţin la fel de orgasmic de gustoasă precum pufuleţii cu kefir de 27 de mii.
visitors, since 23 dec 2008