La noi în ţară, cică toate merg anapoda:
Promisiunile sunt o formă mai subtilă de mişto.
Orarele sunt nişte sugestii sâcâitoare despre cum să-ţi petreci timpul liber.
Trainingurile care te învaţă că sunt alţii mai profesionişti în trăit decât tine, şi dacă faci totul exact ca ei, ei vor ajunge bogaţi şi tu - un spovedarnic generos cu zâmbet de canibal flămând pe faţă care a învăţat foarte multe de la viaţă, ştie exact ce mai trebuie să priceapă, dar numa numa nu pricepe... îşi notează progresul spre un ideal robotic pe foi, şi meditează asupra lecţiilor de viaţă noi rozând lent o labă ornată-n verdeaţă.
La facultate nimic interesant nu mai ne-nvaţă, sau cel puţin ceva care sa pară relevant.
Şoferii de autobuz conduc liniştit sperând la iluzia unei bătăi cu un şofer. Şi dacă aş fi şofer de bus, nici nu mă kinui să sugerez că aş face altfel. Mi-aş pregăti o bâtă solidă, şi să vedem numa dup-aia cine e vinovatul în accident!
Drumuri n-avem, că alegerile au trecut, şi acuma poporu-i cel generos. E ok totuşi, eu simt că mi s-a îmbunătăţit memoria de când cu gropile ornamentale din stradă.
Blablabla, toate-s naşpa. Naşpa rău.
Moment în care realizez că cică stai un pic.. de fapt situaţia e cât se poate de roz. Serios vorbind acuma, toate situaţiile hazlii de mai sus au un fel de keiţă de care noi românii ne-am prins, iar străinii, ei sunt de fapt în urma noastră. Dik progres, nu aşa se merge înainte, progresând tehnologic şi plantând copăcei pe stradă, în contextul de faţă.
N-avem nevoie să ne kinuim să devenim altceva decât suntem, trebuie să ne acceptăm aşa cum suntem şi să ne iubim cică unul pe altul.
Dacă economia pică, las-o pice, dacă drumul ni se strică, lasă-l frate să se strice, important, şi crucial de important e că avem pe cine să dăm vina. Adevărata valoare cultivată în societatea românească, care ar trebui propovăduită şi la alţii.
Până la urmă, ce poate fi mai important decât unu pe care să dai vina, un focar vinovat de toate?
A murit unu la un moment dat, kinuit un pic de romani, fix pentru a ne scuti pe noi de responsabilitate, deci hai fraţilor să profităm :)
De când a murit tipul respectiv, ai voie să faci ce vrei, el va pica de fraier, trebuie doar să îl laşi să pice, şi să îl apreciezi pentru asta.
De când a venit el, nu mai trebuie să îţi ceri scuze de la nimeni, ci doar de la el, dar el te iartă, pentru că pentru asta a venit... să îţi ia vina.
Aşa că serios, oameni, treziţi-vă! Faceţi ce vrea musculatura voastră, că nu răspundeţi decât în faţa unui tip care vrea să sufere.
Ce legi?
Ce moralitate?
Ce dorinţă de progres?
Lol!
Hai să facem fiecare ce vrem, şi să ne iubim aşa cum suntem, că avem pe cine da vina pentru tot.
Pe de altă parte... cum ar fi oare sa nu avem pe cine da vina?
Nu o să aflăm niciodată, dar clar ar fi fost mai naşpa.
vineri, 26 martie 2010
duminică, 27 decembrie 2009
marți, 22 decembrie 2009
72 de fecioare
În Islam, religia păcii, dacă mori pentru Allah, când te duci în rai primeşti 72 de fecioare.
1. Nu se precizează sigur dacă au peste 18 ani, dar nu te întreabă nimeni de astea.
2. Să nu cumvă să aibă peste 80.
3. Ce poţi face cu ele? tema la matematică? Dacă erau versate, mai rezolvam noi ceva....
Deci, ce poţi face cu 72 de fecioare?
Cred că totu-i clar.
Alte păreri?
1. Nu se precizează sigur dacă au peste 18 ani, dar nu te întreabă nimeni de astea.
2. Să nu cumvă să aibă peste 80.
3. Ce poţi face cu ele? tema la matematică? Dacă erau versate, mai rezolvam noi ceva....
Deci, ce poţi face cu 72 de fecioare?
Cred că totu-i clar.
Alte păreri?
vineri, 18 decembrie 2009
Altă poezie neterminată :P
Văd zebre-n geam
De fapt vedeam..
Acu'-s doar umbre ce se vor
zebre...
în naivitatea lor.
Se face noapte iar, şi pentru-n scurt moment
seara începe să coboare.
S-a săturat de stat în pat şi-acuma iese la plimbare,
să vadă albul ce nu-i alb şi straturile de ninsoare
de pe borcanul meu de-unsoare
parcat afară pe pervaz.
...e gol şi ăla, dik necaz!
Ochelarii şi i-a uitat, posibil kiar intenţionat
A cam văzut în tinereţe tot
Acu se bucură de frig
şi de lumina de neon,
de urmele de avion ce taie cerul de beton cu oglindirile-n covrig.
Ca un pluton de zebre
negre pe jumătate,
eşantion de jocuri proaspăt preinventate uneori,
unde în loc de hohote, ai stele
şi-n loc de plictiseală - nori.
Şi sorii pe care-i mai ai, că doar nu-i inventa noi sori,
îi iei de-o parte, şi-i pui pe Marte,
faci instructajul ca la carte, cu grijă ca să nu-i omori.
binenţeles rezultat prost
E fără rost să crezi că vei putea să vezi
De unde-şi cumpără adidaşi suedezi, şi cum de nici nu se grăbesc
s-arate că îmbătrânesc, şi norii li se mai calmează
chiar de greşesc.
În ritmul lor imperceptibil ei dansează, evadează din cerul tău
Şi-ar fi de-a dreptul imposibil
Să nu observi că te forţează să recunoşti că văzul tău
E-un combustibil...
ce face stelele să ardă-n ploaie
Şi fulgerele să se-nmoaie
Să tune cu-adâncimi de ceas
Să facă Luna, pe nebuna să curgă-ntre şiroaiele de vals
şi zebrele să le stropească până le-ndoaie
din cap până-n picioare,
să poată să doarmă...
să nu mai vorbească.
Şi-i place tare bătrâneţea,
pentru că astfel de himere
cu gust ostentativ de miere de cea mai bună calitate
şi aripile necurate, într-o constantă aliniere
ce se autosatisface
le place zebrelor.
Şi tuturor le place.
Dar cu venirea nopţii, iată că seara aude-ncet tristeţea.
Şi-i place tare serii bătrâneţea
pentru că astfel de himere
ce-i pot redefini kiar frumuseţea
şi singura ei avere
ce trebuie privită-n sus
sunt, simplu spus
scumpa sa boală de vedere.
Şi pe la-miaz s-ar fi plimbat
Să vadă zebrele de ceară
cum zburdă vesele, cu haz,
cum se întrec în stat în loc
şi în spus bancuri ca la bloc...
da-ntimidată de o gheară, s-a pus rapid rapid în pat.
E noapte-acum, nu mai e seară.
ea s-a culcat.
De fapt vedeam..
Acu'-s doar umbre ce se vor
zebre...
în naivitatea lor.
Se face noapte iar, şi pentru-n scurt moment
seara începe să coboare.
S-a săturat de stat în pat şi-acuma iese la plimbare,
să vadă albul ce nu-i alb şi straturile de ninsoare
de pe borcanul meu de-unsoare
parcat afară pe pervaz.
...e gol şi ăla, dik necaz!
Ochelarii şi i-a uitat, posibil kiar intenţionat
A cam văzut în tinereţe tot
Acu se bucură de frig
şi de lumina de neon,
de urmele de avion ce taie cerul de beton cu oglindirile-n covrig.
Ca un pluton de zebre
negre pe jumătate,
eşantion de jocuri proaspăt preinventate uneori,
unde în loc de hohote, ai stele
şi-n loc de plictiseală - nori.
Şi sorii pe care-i mai ai, că doar nu-i inventa noi sori,
îi iei de-o parte, şi-i pui pe Marte,
faci instructajul ca la carte, cu grijă ca să nu-i omori.
binenţeles rezultat prost
E fără rost să crezi că vei putea să vezi
De unde-şi cumpără adidaşi suedezi, şi cum de nici nu se grăbesc
s-arate că îmbătrânesc, şi norii li se mai calmează
chiar de greşesc.
În ritmul lor imperceptibil ei dansează, evadează din cerul tău
Şi-ar fi de-a dreptul imposibil
Să nu observi că te forţează să recunoşti că văzul tău
E-un combustibil...
ce face stelele să ardă-n ploaie
Şi fulgerele să se-nmoaie
Să tune cu-adâncimi de ceas
Să facă Luna, pe nebuna să curgă-ntre şiroaiele de vals
şi zebrele să le stropească până le-ndoaie
din cap până-n picioare,
să poată să doarmă...
să nu mai vorbească.
Şi-i place tare bătrâneţea,
pentru că astfel de himere
cu gust ostentativ de miere de cea mai bună calitate
şi aripile necurate, într-o constantă aliniere
ce se autosatisface
le place zebrelor.
Şi tuturor le place.
Dar cu venirea nopţii, iată că seara aude-ncet tristeţea.
Şi-i place tare serii bătrâneţea
pentru că astfel de himere
ce-i pot redefini kiar frumuseţea
şi singura ei avere
ce trebuie privită-n sus
sunt, simplu spus
scumpa sa boală de vedere.
Şi pe la-miaz s-ar fi plimbat
Să vadă zebrele de ceară
cum zburdă vesele, cu haz,
cum se întrec în stat în loc
şi în spus bancuri ca la bloc...
da-ntimidată de o gheară, s-a pus rapid rapid în pat.
E noapte-acum, nu mai e seară.
ea s-a culcat.
vineri, 11 decembrie 2009
Bună dimineaţa mea!
Mă duc acasă, prima dată când mă duc acasă, de când am venit la Cluj, de Moţ Nicolae.
Nu mi-a adus nu-ştiu-ce, în afară de o prietenă din Spania, cu care nu prea am apucat să vorbesc, pt. că eram prea ocupat să o scap de intruziunile insistente din partea tinerilor din oraşul natal, care evident nu mai văzuseră o fată atât de frumuşică şi deskisă precum ea. De altfel nici pronunţia ei a literei 's' nu era ceva comun.
Insistenţa lor însă a scos partea creativă, artistul din mine, la suprafaţă, dându-i probleme reale ce necesitau o rezolvare rapidă (pentru că se termina noaptea) şi eficientă (pentru că erau al dreq de insistenţi).
Îi înţeleg de altfel... mie mi-e frică efectiv să vorbesc cu fetele din acel oraşel, şi mă aştept ca protocoalele de interacţiune cu marea majoritate a populaţiei, inculsiv formulele de politeţe şi întrebatu' cât e ceasul, să conţină înjurături, dintre cele mai alese.
Ei şi după o noapte interesantă cu două domnişoare încântătoare, următoarea kestie pe care mi-o amintesc e dimineaţa (impropriu spus) următoare. Unii ar zice că de fapt nu e dimineaţă şi că ar trebui să respect standardele lingvistice pe care le foloseşte toată lumea, în sensul că dimineaţa e de pe la ora 4AM la vreo 10AM. Eu însă consider aceste detalii, din motive pur pragmatice, ca fiind nesemnificative. Când eram maimuţă şi trăiam fericit în junglă vedeam altfel lucrurile, cu mai multă înţelepciune, şi în lumina acelor vremuri glorioase aş dori să împărtăşesc o nouă paradigmă de diviziune a zilei....
Cred că totu-i clar.
De ce consider important acest set de reguli? Foarte simplu, nu eu le-am inventat, erau de multă vreme în aer. Toată lumea ştie. Cine n-a păţit ca mine, să se trezească la ora 14, după o noapte calumea şi să salute cu bună dimineaţa, să arunce primul piatra!
Cine nu a ajuns să explice că 'azi' de fapt înseamnă mâine, că în oraş nu mă uit la ceas, că n-am, că nu mai e la modă, şi ceasul de la telefon iar nu mă interesează decât până la ora 00:30 când trece ultimul 25, şi oricum nu mă duc cu el acasă, mă urc pe taxi, că e frig?
Cine nu s-a culcat după examen, şi seara sî vbească despre el ca şi cum s-ar fi întâmplat într-un trecut îndepărtat?
Hmmmm?
Hai deci să folosim cuvintele alea aşa cum trebuie, nu cum zic comuniştii
Nu mi-a adus nu-ştiu-ce, în afară de o prietenă din Spania, cu care nu prea am apucat să vorbesc, pt. că eram prea ocupat să o scap de intruziunile insistente din partea tinerilor din oraşul natal, care evident nu mai văzuseră o fată atât de frumuşică şi deskisă precum ea. De altfel nici pronunţia ei a literei 's' nu era ceva comun.
Insistenţa lor însă a scos partea creativă, artistul din mine, la suprafaţă, dându-i probleme reale ce necesitau o rezolvare rapidă (pentru că se termina noaptea) şi eficientă (pentru că erau al dreq de insistenţi).
Îi înţeleg de altfel... mie mi-e frică efectiv să vorbesc cu fetele din acel oraşel, şi mă aştept ca protocoalele de interacţiune cu marea majoritate a populaţiei, inculsiv formulele de politeţe şi întrebatu' cât e ceasul, să conţină înjurături, dintre cele mai alese.
Ei şi după o noapte interesantă cu două domnişoare încântătoare, următoarea kestie pe care mi-o amintesc e dimineaţa (impropriu spus) următoare. Unii ar zice că de fapt nu e dimineaţă şi că ar trebui să respect standardele lingvistice pe care le foloseşte toată lumea, în sensul că dimineaţa e de pe la ora 4AM la vreo 10AM. Eu însă consider aceste detalii, din motive pur pragmatice, ca fiind nesemnificative. Când eram maimuţă şi trăiam fericit în junglă vedeam altfel lucrurile, cu mai multă înţelepciune, şi în lumina acelor vremuri glorioase aş dori să împărtăşesc o nouă paradigmă de diviziune a zilei....
1. E dimineaţă când mă trezesc şi ţine până mă trezesc de tot.
2.Nu există amiază sau după masă, există doar 'ziuă'.
3.Ziua ţine până seara
4.Seara începe când mi-e somn.
5.Noaptea e atunci când dorm, după seară.
6. Dacă mă trezesc din somn şi adorm la loc, în mai puţin de o oră, intervalul respectiv rămâne tot noapte, altfel e zi.
7.Ziua nu se doarme, ci se 'trage un pui de somn', sau se 'stă un pic în pat'.
8.Dacă puiul de somn durează mai mult de 2 ore, după ce mă trezesc e dimineaţă, şi o nouă zi.
2.Nu există amiază sau după masă, există doar 'ziuă'.
3.Ziua ţine până seara
4.Seara începe când mi-e somn.
5.Noaptea e atunci când dorm, după seară.
6. Dacă mă trezesc din somn şi adorm la loc, în mai puţin de o oră, intervalul respectiv rămâne tot noapte, altfel e zi.
7.Ziua nu se doarme, ci se 'trage un pui de somn', sau se 'stă un pic în pat'.
8.Dacă puiul de somn durează mai mult de 2 ore, după ce mă trezesc e dimineaţă, şi o nouă zi.
Cred că totu-i clar.
De ce consider important acest set de reguli? Foarte simplu, nu eu le-am inventat, erau de multă vreme în aer. Toată lumea ştie. Cine n-a păţit ca mine, să se trezească la ora 14, după o noapte calumea şi să salute cu bună dimineaţa, să arunce primul piatra!
Cine nu a ajuns să explice că 'azi' de fapt înseamnă mâine, că în oraş nu mă uit la ceas, că n-am, că nu mai e la modă, şi ceasul de la telefon iar nu mă interesează decât până la ora 00:30 când trece ultimul 25, şi oricum nu mă duc cu el acasă, mă urc pe taxi, că e frig?
Cine nu s-a culcat după examen, şi seara sî vbească despre el ca şi cum s-ar fi întâmplat într-un trecut îndepărtat?
Hmmmm?
Hai deci să folosim cuvintele alea aşa cum trebuie, nu cum zic comuniştii
sâmbătă, 5 decembrie 2009
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
visitors, since 23 dec 2008