luni, 17 noiembrie 2008

Betraying peace

Ce frumos ar fi să trăim într-o lume unde să nu fie crime, război, boli, foamete, violuri, nesimţire, şi suferinţă. Ce frumos ar fi să nu ni se strice mâncarea şi sa nu miroase urât adidaşii. Ce frumos ar fi să avem toţi avioane alimentate cu energie solară, şi mâncărurile să nu conţină E-uri.

Ce minunat ar fi ca dumnezeu să vină să se uite cu noi din când în când la meci, şi să facă ceva miracole pentru a ne întări credinţa. Să existe doar o singură ekipă de fotbal, şi toţi să ţinem cu ea, şi după ce câştigă o tură de dat pase de la unu la altu şi apoi la portar, să câştige, la fiecare "meci", campionatul lumii! Să mâncăm toţi pastile ca şi SonGoku, care ţin de foame 10 zile şi sunt şi incredibil de bune la gust.

Ce calumea ar fi ca autobusele să aibă destule locuri pentru toţi, şi toţi bătrâneii să poată sta jos.
Da' dacă tot suntem aici, n-ar fi şi mai fain să trăim toţi pentru totdeauna, ca la 20 de ani, să fim toţi frumoşi, şi în putere. Să stăm toată ziua la plajă, să ne dăm cu scuterul, să călărim şi să participăm la jocurile olimpice, unde să ieşim toţi locul 1. Sau să facem toată ziua drumeţii prin munţi cu privelişti care te fac la o simplă privire să ai un orgasm mental.

Şi că tot îmi veni ideea, dacă toţi am fi frumoşi aşa, ar fi interesant să fie oglinzi peste tot, ca să ne putem admira, dar să nu le folosim pentru că ar fi frumos dacă am fi şi optimişti toţi, şi încrezători în sine, şi părerea celorlalţi despre noi nu ne-ar afecta.

Să nu existe discriminare, ură şi frică. Leul care fuge după puiul de gazelă să mănânce îngheţată de căpşuni, şi gazeluţa micuţă şi nevinovată să zburde în voie prin primărie, defecând liniştită boabe de aur, din care stomatologii iscusiţi să facă dinţi din care să ne facem coliere, pentru că n-avem niciunul probleme cu dinţii.

Să nu existe prostituţie pentru că fetele ar avea kef oricând, oricît şi cu oricine, şi manelele să fie o specialitate din bucătăria unei civilizaţii extraterestre care a venit printre noi să ne arate adevărurile universale şi secretele universului.

Oare care ar rezista mai mult de o săptămână în "paradisul" ăsta?

2 comentarii:

lady_in_green spunea...

eu sunt de-acord cu tine, mai putin la capitolul prostitutie. prostitutia nu a aparut musai ca N-AU chef femeile, cat pentru ca AU barbatii chef, iar femeilie au gasit o metoda rapida si effort-less de-a face bani.

andromak_dres spunea...

In legatura cu ideea ta utopica la adresa fericirii, eu cred ca nu exista. Nu exista nici fericire, nici finaluri fericite de genul :"si totul se termina cu bine". Nu poti niciodata sa o atingi sau sa ajungi sa fii cu adevarat fericit. Intotdeauna o sa fie ceva care o sa te impiedice, o sa-ti impiedice dorintele. Nu exista exceptii, noi suntem turma: exista doar turma care crede ca e fericita. Si mai exista parte din turma, care e tot o turma, care CREDE ca merge pe contrasens, ca isi atinge idealurile, dar, defapt, merge in aceeasi turma pt ca MERGE INTRADEVAR IN TURMA. Cat despre ideea asta a fericirii: nu e decat o iluzie a ceea ce turma crede ca e fericire. Noi credem ca suntem fericiti sau nu in functie de celalalt. Atat timp cat ne lipseste curajul in stare sa ne ridice pana la Soare, nu mai putem castiga lupta impotriva durerii, unica alternativa fiind sa supravietuim cu frica.

visitors, since 23 dec 2008