Şi mă gândesc sâ-l felicit pe Brahman, visătorul, făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute ( care de regulă-s mai interesante cu un ordin de mărime) pentru inspiraţia de care a dat dovadă când s-a pus fără foaie şi pix, doar cu tupeu şi mânecile suflecate, să dea nastere ( ca un artist, evident, nu ca o femeie. Procesul artistic, personal il consider mai interesant decat cel al naşterii aka n-aş fi dat la medicină. Să dea acolo oamenii cu o dorinţă sinceră de a işi ajuta în cel mai direct mod aproapele, dar să continuăm)... să dea naştere respectivului puradel.
Pe de o parte, nu-i vina mea că vitrinele-s lucioase, şi nici vina viitorului că-i în faţă. Şi nu cred că dacă s-ar hotărî brusc să facă un viraj la stânga, puradelul l-ar pierde din vedere. Îmi place de puradel, bravo lui! După o vreme, mirosul îţi devine prieten, lumea se trage din calea ta când vrei să furi o lebeniţă, şi faptul că culoarea degetelor e cu o tentă mai înspre maro, are rolul antitezei din ceva poezie pe care am învăţat-o cândva ca să iau 10. Până la urmă, în ciocolată se pune sare, ca să aibă un gust mai bun. Cred că tocmai am am descoperit de ce mă satur de ciocolată extrem de rapid, şi de ce după două coscuţe de milka refuz politicos... saves time, şi money până la urmă să nu te speli pe mâini. Copii cu 5 i să ştie că glumesc. Spălaţi-vă pe mâini dragilor deoarece, am un detector de jeg in cioc şi nu mai vin pe la voi să vă aduc bomboane! Hmm, dacă mai continui cred că vom descoperi lucruri minunate în această seară.
Şi bineînţeles, specific unui om ce gândeşte mult prea mult, acţiune făcută pentru propria perpetuare în lumea ideilor, "memelor", nu neapărat cu scop în sine( de altfel nu m-aş feri să dau vina în parte şi pe gripa aviară ce m-a luat, ca să ştie lumea că sunt genul care dă vina pe alţii, şi nu îţi asumă responsabilitatea, şi că in pofida insistenţelor media, eu nu urmez trendul viral curent) mă întreb... dacă viitorul ar lua-o la stânga totuşi....?
(Bloggerul ce administrează blogul http://meet-the-happy-traitor.blogspot.com a fost amendat d către Comisia Naţională a Audio-Vizualului cu 10 litri de pălincă de prună pentru mesajele subliminale împotriva Bush-ului românesc)
Mă gândesc că aş putea, cum am învăţat la şcoală, să împart problema în subprobleme mai simple, într-o orgie de if-uri şi paranteze ce se înkid mai greu decât, ironic de altfel, şliţul pantalonilor mei preferaţi.
Ciudat cum, in pofida kinului permanent pe care mi-l provoacă, îi iert, şi continui să iî port. Când se comportă cum îmi doresc sunt foarte satisfăcut, şi parcă am un nod în stomac, diferit de cel pe care-l am îndrăgostit fiind. Îmi dau încredere în mine şi facem perekea ideală. I-aş purta doar la ocazii cel puţin la fel de importante ca viaţa de zi cu zi, unde ai nevoie de toată susţinerea pantalonilor pentru a supravieţui. Eu ştiu că am nevoie de ei, ei ştiu că au nevoie de mine, dar încearcă să mă sfideze. Probabil că nu vor să ajungă o pereke de pantaloni obişnuiţi, undeva printre celelalte şaizeci de mii de pereki pe care nu le port. E adevărat că am mulţi blugi.... mult mai mulţi decât media masculină în general, şi dintre toţi, voi fi sincer, şi sper ca dragii telespectatori să nu ia în derâdere pastila efervescentă de sinceritate aruncată în găleata de amintiri autoinduse care din ce în ce mai mult îmi bântuie deja bătrâneţile cu tentă de-a doişpea, deci apuse........ sincer... încă nu am ţinut aşa de mult la nicio pereke de pantaloni, şi mă gândesc cu părere de rău, automat, fără să vreau, şi fiindcă filosofia mea de viaţă nu bate nici pe de parte la fel de sus ca a puradelului...că voi suferi în clipa în care aceşti pantaloni mă vor părăsi. Poate că unii pot să treacă mai uşor peste o skimbare de garderobă...poate aş vrea acest lucru şi eu, însă mecanismul ce-mi pomnează sucul de rodie prin gânditor, aduce jertfă, pe altarul amintirilor plăcut şi tipelor ce leşinau peste tot în jurul meu, o lacrimă interioară. Aş vrea să îi pot purta pentru totdeauna, să îmi pot întoarce capul după viitor la fel de rapid ca şi puiul de rrom.
Şi mă gândesc cu aceesşi părere de rău şi acel gust de vishine fără zahăr, impus de veşnica sinestezie, că undeva în piept, deja un gol începe să mi se formeze, şi că acel gol, kiar dacă acum este plin, va rămâne gol pe bune, oricât de mult aş încerca să îmi găsesc o pereke nouă de pantaloni care să mi-i inlocuiască pe ăştia. Poate că ecuaţiile lui Einstein se verifică, şi că totul e relativ, dar pentru mine, pentru scurta perioadă din istoria contemporană în care am onoarea să îmi fac card pentru reducere la abonament, în ciuda singurei mele casete cu Paraziţii pe care o ascult de fiecare dată când conduc, de care nu mă mai satur, şi kiar mai mult, versurile acestui album venindu-mi din ce în ce mai des pe limbă ca şi citate memorabile.... in ciuda tuturor acestor lucruri, pentru mine pantalonii ăştia sunt perekea perfectă.
Am dat un milion pe ei, şi-am mai primit o pereke. Nu vreau să mă gândesc că de fapt pot să privesc lucrurile şi ca un economist, care vede două pereki la 50 lei. Mi se pare de două ori insultă pentru ei, prima dată deoarece ponderat, neponderat, puteam să aleg să nu iau cealaltă pereke, ei fiind doar un bonus pentru ciokişti, preţul pantalonilor rămânând un milion, iar pe de alta, impactul spiritual al milionului e mai mare decât al sutei. Nu mă interesează tăierea celor patru zerouri, pe de o parte pentru că nu văd cu ce ar fi mai bune patru pereki de c-uri (rog potenţialii cititori, când citiţi 'c', să citiţi 'câ'.... aceasta e dorinţa autorului, şi consider că acest element, este de departe cel mai important din tot amalgamul de cuvinte din imediata proximitate a dumneavăastră, din păcate, şi de asemenea consider că pantalonii mei merită onoarea de a mă gândi că au costat mai mult decât au costat de fapt, doar pentru că copilul din mine are o inerţie emoţională foarte mare, şi negocierile cu el se soldează aproape de fiecare dată în refuzul său de a accepta pantaloni noi în viaţa mea.
Voi face ca zilele ce ne-au mai rămas împreună să fie de neuitat, şi atunci când lacrima interioară va veni să îmi săreze milka cu biscuiţi, să o facă cel puţin la fel de orgasmic de gustoasă precum pufuleţii cu kefir de 27 de mii.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu