vineri, 11 decembrie 2009

Bună dimineaţa mea!

Mă duc acasă, prima dată când mă duc acasă, de când am venit la Cluj, de Moţ Nicolae.

Nu mi-a adus nu-ştiu-ce, în afară de o prietenă din Spania, cu care nu prea am apucat să vorbesc, pt. că eram prea ocupat să o scap de intruziunile insistente din partea tinerilor din oraşul natal, care evident nu mai văzuseră o fată atât de frumuşică şi deskisă precum ea. De altfel nici pronunţia ei a literei 's' nu era ceva comun.

Insistenţa lor însă a scos partea creativă, artistul din mine, la suprafaţă, dându-i probleme reale ce necesitau o rezolvare rapidă (pentru că se termina noaptea) şi eficientă (pentru că erau al dreq de insistenţi).

Îi înţeleg de altfel... mie mi-e frică efectiv să vorbesc cu fetele din acel oraşel, şi mă aştept ca protocoalele de interacţiune cu marea majoritate a populaţiei, inculsiv formulele de politeţe şi întrebatu' cât e ceasul, să conţină înjurături, dintre cele mai alese.

Ei şi după o noapte interesantă cu două domnişoare încântătoare, următoarea kestie pe care mi-o amintesc e dimineaţa (impropriu spus) următoare. Unii ar zice că de fapt nu e dimineaţă şi că ar trebui să respect standardele lingvistice pe care le foloseşte toată lumea, în sensul că dimineaţa e de pe la ora 4AM la vreo 10AM. Eu însă consider aceste detalii, din motive pur pragmatice, ca fiind nesemnificative. Când eram maimuţă şi trăiam fericit în junglă vedeam altfel lucrurile, cu mai multă înţelepciune, şi în lumina acelor vremuri glorioase aş dori să împărtăşesc o nouă paradigmă de diviziune a zilei....

1. E dimineaţă când mă trezesc şi ţine până mă trezesc de tot.
2.Nu există amiază sau după masă, există doar 'ziuă'.
3.Ziua ţine până seara
4.Seara începe când mi-e somn.
5.Noaptea e atunci când dorm, după seară.
6. Dacă mă trezesc din somn şi adorm la loc, în mai puţin de o oră, intervalul respectiv rămâne tot noapte, altfel e zi.
7.Ziua nu se doarme, ci se 'trage un pui de somn', sau se 'stă un pic în pat'.
8.Dacă puiul de somn durează mai mult de 2 ore, după ce mă trezesc e dimineaţă, şi o nouă zi.

Cred că totu-i clar.

De ce consider important acest set de reguli? Foarte simplu, nu eu le-am inventat, erau de multă vreme în aer. Toată lumea ştie. Cine n-a păţit ca mine, să se trezească la ora 14, după o noapte calumea şi să salute cu bună dimineaţa, să arunce primul piatra!

Cine nu a ajuns să explice că 'azi' de fapt înseamnă mâine, că în oraş nu mă uit la ceas, că n-am, că nu mai e la modă, şi ceasul de la telefon iar nu mă interesează decât până la ora 00:30 când trece ultimul 25, şi oricum nu mă duc cu el acasă, mă urc pe taxi, că e frig?

Cine nu s-a culcat după examen, şi seara sî vbească despre el ca şi cum s-ar fi întâmplat într-un trecut îndepărtat?

Hmmmm?

Hai deci să folosim cuvintele alea aşa cum trebuie, nu cum zic comuniştii

7 comentarii:

Anonim spunea...

Te-am gasit din intamplare la un blogroll. Ultimul post, o adevarata arta. Cata dreptate ai!
Putina lume ma mai face sa rad in perioada asta, dar noua paradigma a diviziunii zilei mi s-a parut geniala.
Keep up the good work. Mai ai o vizitatoare fidela incepand de astazi!

Anonim spunea...

deci, una dintre domnisoarele cu care nu ai prea apucat sa vb deoarece erai prea ocupat sa le aperi, tii transmite ca data viitoare spera sa ne intalnim in alt oras, sau, daca e sa fie in acelasi oras, sa ne intalnim cu alte persoanje de care sa nu trebuiasca sa ne aperi.

si la partea cu "s"ul.... mi-o mai zis cineva ca nu il mai stiu pronunta.

ve spunea...

da, m-ai inspirat: trebuie sa ma urc pe un taxi! sa vad cum e seara vazuta de pe capota unui taxi :)

corinush spunea...

Dupa revelion m-am trezit la ora 16 si am salutat lumea cu buna dimineata, iar toata lumea a inceput sa rada..nu stiu de ce, pentru mine chiar era buna dimineata, chiar daca luna era apropae pe cer....BUNA DIMINEATA, Vladutzel.....la ora 00:47!!!!!!!

Anonim spunea...

ei Vladishci Vladishci, eu cred ca mai degraba te-ai aparat pe.. tine;;):P adica.. ne-ai tinut langa tine..:*

Cealalta domnisoara.. incantatoare!

Vlad Ardelean spunea...

Stimata domnishoara, voi avea grija ca data viitoare cand ne mai vedem, nu doar sa las totzi bagabonzii sa roiasca la voi, da kiar sa va duc eu insumi de manutza sa va dau la tzigani ;)

Anonim spunea...

suntem prea pretioase , nu ne dai tu asa usor ;))

visitors, since 23 dec 2008