Are rost să continui să citeşti, doar dacă ţi se pare cunoscută vreuna din afirmaţiile de mai jos. Dacă nu, nu citi!
-De multe ori în prezenţa anumitor persoane mă blochez şi chiar dacă aş vrea să vorbesc, parcă ceva mă opreşte.
-În multe situaţii mă comport foarte ciudat, parcă nu sunt eu însumi , şi abia când ajung acasă, îmi dau seama ce ar fi trebuit sa fac de fapt.
-Trăiesc de multe ori sentimentul "Ar fi trebui să fac/ spun blablabla"
-Cei din jurul meu sunt foarte deştepţi, mai bine nu îmi deskid gura, că numa mă voi face de ruşine.
-Mulţi din jurul meu sunt foarte originali în gândire.
-Nu ştiu de ce, dar numai mie îmi merge prost, cei din jur nu au niciodată probleme.
-Ok, au şi cei din jur probleme, dar ale mele sunt mult mai grave.
-Serios că sunt mult mai grave, adică eu în situaţia lor aş şti ce să fac.
-Dar ei ar fi vai de capul lor în situaţia mea.
-După ce o să exersez/învăţ/citesc/adun/câştig/etc mai mult, şi voi fi în pas cu lumea, o să mă simt mai bine, o să fiu mai respectat.
Sugerez melodia asta, după care asta merge bine cu ce e scris. Fă un quicklist la Youtube, cred că vor prinde bine la atmosferă.
Astea au fost nişte probleme în trecut pentru mine. Nu ştiu dacă le-am rezolvat sau agravat, dacă am făcut bine sau nu, dar îmi place starea asta de a nu mă mai întâlni cu situaţiile respective. Nu ştiu dacă chiar am făcut ceva, dacă am schimbat ceva, sau dacă s-au skimbat cei din jur, habar n-am. Tot ce ştiu e că mă simt mai mândru de mine. Poate că are legătură cu afirmaţiile de mai sus şi cu lipsa lor din conştient în ultima vreme, poate că pur şi simplu am devenit mai fiţos cum îmi spunea Daria, anul trecut. Nu ştiu.
Dar acum îmi plac mai mult cei din jur, sunt la fel de deştepţi ca şi mine. Îmi plac mai mult pentru că suferă la fel ca şi mine. Nu că vreau ca ei să sufere, dar faptul că nu-s singurul, parcă mă linişteşte. Şi dacă pentru mine are efect asta, aş vrea să ii liniştesc şi eu la rândul meu pe cei care se văd întro oarecare dilemă sau cvasi-suferinţă, pe cei care sunt nesiguri pe ei, pe cei care nu ştiu ce vor, şi care ar vrea să întoarcă timpul înapoi să schimbe ceva. Apoi mai sunt cei care se tem să crească, şi le e dor de copilărie, când singura lor grijă era să se joace la calculator, şi să mănânce destul cât să nu-i certe mama.
Dudes and dudesses, toţi păţim de astea, tot timpul, şi e normal să ne îndoim, să vrem sa uităm de amintiri incomode, neplăcute, sau jenibile.... Dar nu-i absolut nicio problemă. Nimeni nu dă vina pe noi pentru greşeli, avem dreptul să nu fim perfecţi. Ruşinea e ceva ce chiar nu merită să apară, numa pierdem timpul cu ea. Nu contează dacă ai făcut tot ce ai putut şi ai eşuat, nu contează dacă ai stat şi ai frecat menta, şi a trecut pe lângă tine ocazia vieţii. Nimănui nu îi pasă, şi toţi au păţit-o de nenumărate ori. Nimănui nu îi pasă dacă greşim, nu dezamăgim pe nimeni. Dacă zic altceva, mint, şi ştiu că mint. Toţi ne temem de aceleaşi lucruri, ne plac aceleaşi lucruri, avem aceleaşi nevoi, şi ni le satisfacem în aceleaşi moduri. Toţi avem nevoie să ne simţim utili, să avem persoane în jurul nostru cu care să putem comunica pe aceeaşi lungime de undă, toţi avem nevoie să învăţăm, şi să arătăm altora că suntem buni la ceva. Toţi suntem fix la fel de umani, şi fiecare cunoaşte exact suferinţa şi fericirea celuilalt, pentru că toţi trecem prin aceleaşi sentimente.
N-avem altele.
Natura ne-a lăsat un număr oarecum limitat de emoţii, pe care, vrem-nu vrem, toţi le vom experimenta. Şi ce e mai curios, cam deodată ni se şi întâmplă toate astea. Toţi creştem deodată.
Uite o poveste pe care o avem toţi în comun. Cel puţin eu v-o spun pe a mea, iar dacă vi se pare ceva cunoscut, să nu uitaţi că suntem, în mare parte, la fel.
Prima iubire.
Eram şocat şi mi-a trebuit mult timp să mă obişnuiesc cu ideea că am prietenă.
Aşteptasem de mult, de foarte mult timp, şi nu ştiam exact ce ar trebui să fac. Ce ştiam despre fete era din filme, şi anume că trebuia să dau trandafiri, şi să spun "te iubesc".
Eram şocat pentru că mi se părea că trebuia să fi făcut ceva ca să merit acea onoare.
Făcut, nefăcut, nu ştiam ce trebuie să fac acuma, şi nu ştiam dacă fac bine ce fac. Mă gândeam că e normal că îi place, pentru că eu sunt special faţă de ceilalţi băieţi. Toţi ceilalţi mi se părea că vroiau doar să ajungă cu fata în pat, în afară de mine... Bineînţeles că de fapt şi eu asta vroiam, dar pentru a salva aparenţele, eram în stare să dau trandafiri, şi să mă port frumos cu fata.
Eram în stare şă am răbdare cu ea, şi să-i suport toate mofturile. Eram în stare să trec peste neplăcerile mele, şi chiar să îmi calc peste principii, doar să fac ceea ce mi se părea frumos, şi plăcut fetei. Şi nici nu mă deranja. Mă simţeam excelent că am şansa să fac un sacrificiu pentru a îmi menţine pasiune în relaţie. Şi chiar am reuşit, cel puţin pentru mine era totul pasionant.
Eram şocat pentru că mi se părea că ar fi cea mai frumoasă fată de pe pământ, şi relaţiile tuturor din jur mi se păreau glume. Ei n-aveau ce aveam eu... N-aveau cea mai frumoasă fată, şi mă simţeam foarte ciudat. Adică mă aşteptam din moment în moment să constate cineva acelaşi lucru şi să încerce să mi-o fure. Aşteptam apoi cu mândrie complimente în legătură cu prietena mea. Mă simţeam ca un vânător, cu un trofeu calumea, şi ştiam că toţi ceilalţi vânători vor veni mai devreme sau mai târziu pe la mine la o bere, o să vadă "my precious", şi o sa zică "bravo! eu n-aş putea aşa ceva".
Pe măsură ce trecea timpul uitam de dilema asta. Mă obişnuisem cu gândul că, fie sunt toţi cretini că nu se dau la prietena mea, fie sunt gay, fie sunt eu prea făcut, şi se tem de mine. Oricum prietenele lor erau toate nasoale, după mine, şi oricum primisem destule complimente pentru trofeu.
Apoi ne-am desşărţit. Incredibil de ciudat sentimentul. Un amestec extrem de nesiguranţă, cu părere de rău şi de bine. Jumătate din mine se bucura, jumătate plângea ca fraiera, şi jumătate se gândea că habar n-are ce va fi în continuare, şi se temea. Una ştia că sunt pe drumul cel bun, alta vroia să îi arate fetei că ea a greşit, şi a5a se mira de cât de mult a învăţat de fapt din acea experienţă. Mai erau multe alte jumătăţi care încă nu îmi dau seama ce făceau, dar făceau foarte tare. Şi parcă toate jumătăţile astea erau profesioniste. Parcă toata viaţa lor fuseseră pregatite pentru momentul ăsta, şi acuma erau aranjate într-o orchestră imposibilă şi îmi plouau mie cu sentimente extreme, de toate culorile în sferă cu raza de 2 metri, cu centrul în piept, şi era mai mult furtună decât ploaie, şi mai mult uragan decât furtună, şi orbisem de la atâtea culori.
În situaţii de genul ăsta eu simt o presiune foarte mare în piept, simt că inima se chinuie să bată, dar bate tare, şi nu prea mai contează evenimente din mediul exterior sferei colorate ciudat.
După un timp am început să mă schimb, să gândesc, vorbesc, umblu şi greşesc altfel. Oricum fericirea mă lovise mai rău decât Mike Tyson după ce îl înjuri de mamă... n-am înţeles niciodată modul ăsta special de a jigni. Adică efectiv mă deranjează mai tare dacă se ia de mine respectivul, decât de mama. Probabil că o fi avut Freud dreptate, dar eu aş fi fost elementul prezis de matrice, excepţia ce trebuia eliminată, eu eram cel cu puterea de a nu-l deranja înjurăturile de mamă, cel destinat de a arăta lumii adevărul. Adevărul că de fapt înjurăturile sunt ca o poezie. Trebuie să te identifici, să trăieşti, şi să laşi să curgă mesajul prin tine. Mai mult probabil că sunt şi ca un joc, şi anume că ai nevoie de un partener, şi trebuie la fiecare rundă să faci ce face el, dar mai bine. Un joc de onoare, în care îţi investeşti valorile personale, şi joci ca la şah, dar în loc de piese ai valori, şi nici măcar un joc... ci un preludiu al unei activităţi ce presupune multa pasiune şi sentiment. O activitate care rezolvă multe, dacă nu în plan fizic, măcar în plan mental şi spiritual... bătaia. Bătaia e bună.
În fine, ca să continui, vroiam să îi demonstrez la fată că m-am schimbat, dar jumătatea ce invoca nesiguranţa mă făcea să vreau să repar ce a fost, şi să fiu din nou cu fata, să fie totul bine, şi mai bine decât la început, mai ales acum, după ce învăţasem atâtea. Acum eram altfel, acum mă simţeam altfel, acum îmi plăceau copiii, şi mă scârbise ideea de sex. Tot ce vroiam acum era linişte, să fie totul ca la început, să fie fata din nou cu mine, sau să se minuneze ce mult m-am skimbat şi să îi pară rău. Oricum vroiam cumva ca şi fata să sufere, aia era clar. Oricât de mult mi-ar fi zis altcineva, sau oricâte jumătăţi mi-ar fi zis să îi dau pace, nu! Nu am putut. Vroiam ca fata să sufere. La început îmi era ruşine de sentimentul ăsta. Mă chinuisem mult să fiu un om moral, şi acum uite că vroiam rău cuiva.
În ultima etapă, mi-a cam trecut toate faţă de fată, dar acum văd o nouă problemă. Văd multe fete frumoase în jurul meu, foarte Multe. Văd la fel de multe fete inteligente, isteţe şi drăguţe. Multe simpatice, şi nu mai mi-e greu să vorbesc cu ele acum, nu ca la început când nu aş fi putut să îmi deschid gura în preajma unei fete cu ochi frumoşi şi faţa fină. Nu, acum era totul ok. Totuşi o mică problemă de care mă bat, şi din câte aud în jur, e destul de comună.... Am pretenţii prea mari. Nu mă mai interesează o fată draguţă, simpatică, scumpică sau inteligentă. Nu mă mai interesează dacă are toate calităţile astea.... trebuie să fie perfectă!
Ei dragii moşului, am crescut, am îmbătrânit, am învăţat, posibil multe, posibil puţine. Poate doar mi se pare, dar într-adevăr acum e ciudat... mai demult universul fetelor era compus din multe, şi doar una frumoasă. Acum toate-s minunate, niciuna perfectă. Era mai uşor înainte? Aş fi tentat să spun că da... Acum probabil că pretenţiile mele nu pot fi satisfăcute, şi ce-i mai nasol decât să îţi cobori standardele? Nu multe, într-adevăr.
Ei, ajuns la finalul poveştii, probabil că acum ar fi momentul să vă întreb din nou, şi să nu cer răspuns. Acum a venit momentul în care aş vrea să vă întreb dacă suntem la fel, dacă aţi simţit ce am simţit şi eu.
Ştiu deja că e aşa, şi după cum am mai spus, ştiu că toţi trecem prin micile noastre poveşti, unice pentru noi dar universale pentru toţi. Şi asta mă face să simt că am mulţi fraţi şi surori, şi că pot să întreb de la cei puţin mai bătrâni, sfaturi, pentru că ştiu că şi ei s-au lovit de fix aceleaşi probleme, au cerut aceleaşi sfaturi, nu la fel ca mine, nu le-au urmat.
Ştiu că chiar dacă au păţit-o mulţi înaintea mea, e dreptul meu să greşesc, să mă bucur şi să mă enervez. Ştiu că, la fel ca cei dinaintea mea, nu o să pot asculta un sfat, şi nu o să îl înţeleg decât după ce am dat cu capul singur. Ştiu că n-o să pot fi perfect, că n-o să pot fi probabil ca personajele din Bhagavad-Gita, sau ca Buddha sau care mai sunt, că probabil n-o să pot fi ca cei din desene, şi că s-ar putea să nu ajung mare samurai. Ştiu că s-ar putea să dezamăgesc şi să fiu dezamăgit, dar o să mă simt mândru pentru că oricum e mai interesant decât să stau acasă şi să mă joc WoW, şi pentru că cel puţin două persoane vor învăţa ceva, sau vor avea cel puţin o experienţă interesantă.
Asta e! Problemele în viaţa reală sunt mult mai interesante, mult mai colorate, lovesc când nu te aştepţi, şi nu vei fi niciodată pregătit, decât dacă eşti pregătit să te schimbi, şi să creşti. Şi indiferent dacă eşti sau nu, vei avea de învăţat din asta. Schimbarea e un dar foarte frumos pe care ni-l face viaţa tuturor, şi mai ciudat e că primim toţii aceleaşi cadouri, în ambalaje puţin diferite.
Probabil că acest articol e de citit când te simţi mai singur, şi mai nefericit, şi sper să aibă un efect liniştitor, dacă va fi cazul. Probabil că sunt multe lucruri de aici care nu au neapărat sens, sau unele care descriu exact situaţia unora. Am încercat să îmi descriu o mică excursie sentimentală prin viaţă, şi sunt convins că mulţi au trecut prin aceleaşi locuri şi s-au bătut cu aceiaşi balauri.
Eu mă simt oricum mult mai bine ştiind că toţi suntem la fel. :)
sâmbătă, 13 decembrie 2008
duminică, 7 decembrie 2008
Versuri de shters praful pe-ntuneric
...da, mă kinuie talentul!
I love only myself, but I need you, so as not to look too suspicious...
I want to smoke a sacred weed
And keep you close, so you can see
I'm doing all this for myself
And you're my special treat.
I love only myself, but I need you, so as not to look too suspicious...
I want to smoke a sacred weed
And keep you close, so you can see
I'm doing all this for myself
And you're my special treat.
Hypno brainwash mindstorm. Nu e de citit. Nu e ceva coerent. Nu recomand.
E noapte şi reflexia lustrei de pe tavan, in geam, jaluzelele fiind semideschise, seamănă cu luna plină. Habar n-am dacă însăşi Luna e într-o fază mai interesantă, dacă e la SPM sau dacă mănâncă banane. Problema e că mie nu îmi prea pasă de lună, şi de fapt nici asta.
Mă întreb dacă păsarea mea e o funcţie de temperatură. Ar trebui să văd dacă când mi-e frig sau cald îmi pasă mai tare, şi să fac un grafic care să semene cu un elefănţel. Da! "că când". Nici măcar n-am pus virgulă. să treacă brigada pompierilor intelectuali şi să stingă focul ce-a încins poporul. Se gândesc ei în mintea lor "adică cum că ăsta zice că când?". Ideea e că insectelor le pasă de lună. Fie sunt mai inimoase, fie sunt mai proaste. Prefer să fie şi inimoase pentru că s-au făcut studii care confirmă faptul că-s proaste. Adică tot se învârt pe lângă bec. Un om în deplinătatea facultăţilor mentale n-ar face aşa ceva. Dar revenind...
Domul nou spune că cacofonia nu mai e o greşeală, şi eu zic că manelele sunt pe cale de dispariţie şi ar trebui să cerem fonduri de la guvern să facem un parc naţional cu condiţii prielnice dezbvoltării, şi foarte similare mediului de viaţă natural al maneliştilor. Dar dacă doomul zice, e lege, mă rog, mai mult sugestie decât lege. Oricum cazul acuzativ va dispărea cât de curând. "Băiatul care l-am văzut".
Vă zic eu că dispare, vă puteţi lua "la revedere" de la cazul acuzativ. Şi nici n-o să aibă parte de o înmormântare în toată regula. N-o să vină nimeni să-l bocească. N-o să vină dom'le, n-o să vină vă zic eu. Ăştia preocupaţi de importanţa limbii gramaticale corecte o să fie de acord cu domu care n-o să fie de acord cu ei.
Care limbă română? Tot la 5 minute inventează unu cevă cuvânt nou. De exemplu eu sunt mândrul inventator al unui cuvânt. L-am inventat acum vreo 10 ani când strângeam fân. Soarele îşi făcea de cap, eu eram transpirat, obosit şi fericit, văru bea apă, bunicu trăia, vacile nu pricepeau nimic din ce se întâmplă dar măcar nu puneau întrebări incomode, şi eu inventam cuvinte. Mi s-a parut util la momentul respectiv să inventez un cuvânt care să descrie sentimentul respectiv. Adică cel puţin vocabularul meu e foarte sărac în cuvinte care descriu sentimente. Eu cunosc doar "fericit", "supărat", "obosit", "enervat", "frustrat", "iritat", "bucuros", "distrat", "mutalău", "fricos". Nici nu-s chiar aşa de puţine, dar sub nicio forma nu pot descrie cu astea sentimentul pe care mi-l dă evenimentul de a ieşi din casă când părul mi-i ud, începe să plouă, miroase a praf, dar e ok, pentru că în Gheorgheni praful e făcut din ce-a rămas dintro bucată din corola de minuni a lumii, am ştiut la examenul de acuma 2 ani, şi nu vreau să profit de pe urma unei fete de care nu îmi place, pentru că mi-i lene. Parcă trăim ăn robot-land, unde toate kestiile-s logice, toată lumea are dreptate, şi există o formulă matematică determinată după studii exhaustive care dă numărul exact, şi unghiul exact pentru o penetrare perfectă.
Poate că nu-s cuvinte pentru sentimente pentru că ar trebui un limbaj cu totul nou în care am avea ce face cu cazul acuzativ. Poate că limbajul clarifică lucruri, dar lumea are nevoie de mister. Poate că dacă te-ai uita în ochii vânzătoarei nasoale de la magazin, ai putea scrie o carte. Poate că înţelegem mult mai repede gesturile decât ne*ar lua să le spunem în cuvinte. Şi mai mult, poate că analfabetismul emoţional nu se poate vindeca.
Eu când sunt obosit, sunt foarte creativ. Dacă închid ochii parcă mă uit la un tablou abstract în altă limbă. Nu îmi dau seama dacă ce văd e frumos sau nu, deşi zic că-i frumos. Important e că văd. Totul începe de la lucruri simple cum ar fi o cană, care se transformă rapid dar sigur ca întrun program de editat imagini bun, întrun lac, lac de munte de ăla cu apă potabilă şi rece, pe malul căruia e zăpadă care se transformă în oi, care-s e fapt ursul polar de la iulius din care curg hârtii. hărtiile te scarpină şi gâdilă la picior vara când ţi-e cald, când ieşi din vană, dar după 5 minute ţi-e frig şi eşti parţial ud. Eşti pe o pajişte cu flori, alt cuvănt folosit doar în contextul ăsta, şi universul nu încetează să se întrebe dacă n-ar trebui cumva să se învârtă. Mă uit la chestia asta şi mă gândesc că poate sunt rudă cu delfinii. Că ziua nu îmi vin atâtea idei fără sens, iar delfinilor le doarme pe rând tot câte o emisferă cerebrală, dar probabil că ale lor n îndeplinesc funcţii diferite.
Cred că fac parte dintre acei oameni cărora le place să se audă. De fapt sunt sigur de asta! îmi place să mă aud, cu voce sau în cap. Şi mi se pare foarte interesant faptul că niciodată, niciun om nu îşi poate auzi adevărata lui voce, când vorbeşte. Tot timpul auzi altceva, şi când te asculţi înregistrat, zici că pari răcit. Mie de exemplu mi se pare că am o voce foarte nepoliticoasă. Bine, dacă aş auzi-o probabil că m-aş obişnui, şi ştiu că cei din jur nu mă aud cum mă aud eu, şi kiar sunt fericit întrun fel că nimeni nu mă aude cum mă aud eu.
Niciodată nu m-am prea dat în vânt după îngheţată. Dar oare vântul se dă în vânt? Cred că ar fi un fel de perpetuum mobile filosofico-uraganic.
Cică brainstormingul e foarte util. E util, am încercat, dar la un moment dat îmi veneau aşa de multe idei încât nu mai apucam nici să le scriu, nici să le spun, nici măcar să le gândesc. Şi mâ lua o durere de aia de cap plăcută ca şi atunci când...ca şi acuma de altfel.
Adevărul e că de data asta n-am niciun mesaj. Probabil că puteam s-o lungesc mai mult, şi poate îmi voi îndrepta greşeala, dar de data asta, cel puţin din câte îmi dau seama n-am niciun mesaj.
Acuma n-am kef de mesaje. N-am kef de kestii logice. Poate mă duc în Japonia anul viitor, şi o să trebuiască să bag acolo logică, dar acuma n-am kef. sunt kestii faine de făcut kiar dacă n-au sens. De altfel e posibil ca majoritatea kestiilor faine de făcut în viaţă să nu aibă sens. Şi până la urmă care e lucrul ăla la care decizi "are sens, e coerent, hmm. cred că începe să îmi placă"? Poate o fi, nu ştiu, dar muzica de unde vine şi de ce ne place? Ce sens are dpdv evolutiv, şi cu ce ne-a putut ajuta la supravieţuire? Astea-s kestii pe care prefer mai bine să le fac decât să le gândesc.
Pentru satisfacţie, şi confuzie, vreau să pictez un tablou de cuvinte: şopârlă telefon avion doi patrulater anca mioritic parlament parbriz stea doică cântare elefant congelator obicei miracol papuc cântare mioritic pi deosebire algoritm mugur divin apropiere ciclu fereastra mijloc algoritm neuron cale mov imagine papuc calcul lene plăcere amar gând alb cer inăltime josime altceva cui şurub strălucire umezeală deosebire altceva bumb arbitru pocăinţă adevăr divin fericire altceva deseori ajun praznic vecernie spovedanie găleată sticlă lături castron valău undă palpitaţie pictură browniană măiestrie fereastră inundaţie prostie palpitaţie mândrie altercaţie prostie inundaţie revoluţie convecţie şi epilare mâncare revoluţie sublimare mare veselie mare bărbăţie uneori parchet solid de brad invocaţie persecuţie iertare mare şi mândria merită premiul pentru cel mai mare ceva.
V-am avertizat să nu citiţi.
Mă întreb dacă păsarea mea e o funcţie de temperatură. Ar trebui să văd dacă când mi-e frig sau cald îmi pasă mai tare, şi să fac un grafic care să semene cu un elefănţel. Da! "că când". Nici măcar n-am pus virgulă. să treacă brigada pompierilor intelectuali şi să stingă focul ce-a încins poporul. Se gândesc ei în mintea lor "adică cum că ăsta zice că când?". Ideea e că insectelor le pasă de lună. Fie sunt mai inimoase, fie sunt mai proaste. Prefer să fie şi inimoase pentru că s-au făcut studii care confirmă faptul că-s proaste. Adică tot se învârt pe lângă bec. Un om în deplinătatea facultăţilor mentale n-ar face aşa ceva. Dar revenind...
Domul nou spune că cacofonia nu mai e o greşeală, şi eu zic că manelele sunt pe cale de dispariţie şi ar trebui să cerem fonduri de la guvern să facem un parc naţional cu condiţii prielnice dezbvoltării, şi foarte similare mediului de viaţă natural al maneliştilor. Dar dacă doomul zice, e lege, mă rog, mai mult sugestie decât lege. Oricum cazul acuzativ va dispărea cât de curând. "Băiatul care l-am văzut".
Vă zic eu că dispare, vă puteţi lua "la revedere" de la cazul acuzativ. Şi nici n-o să aibă parte de o înmormântare în toată regula. N-o să vină nimeni să-l bocească. N-o să vină dom'le, n-o să vină vă zic eu. Ăştia preocupaţi de importanţa limbii gramaticale corecte o să fie de acord cu domu care n-o să fie de acord cu ei.
Care limbă română? Tot la 5 minute inventează unu cevă cuvânt nou. De exemplu eu sunt mândrul inventator al unui cuvânt. L-am inventat acum vreo 10 ani când strângeam fân. Soarele îşi făcea de cap, eu eram transpirat, obosit şi fericit, văru bea apă, bunicu trăia, vacile nu pricepeau nimic din ce se întâmplă dar măcar nu puneau întrebări incomode, şi eu inventam cuvinte. Mi s-a parut util la momentul respectiv să inventez un cuvânt care să descrie sentimentul respectiv. Adică cel puţin vocabularul meu e foarte sărac în cuvinte care descriu sentimente. Eu cunosc doar "fericit", "supărat", "obosit", "enervat", "frustrat", "iritat", "bucuros", "distrat", "mutalău", "fricos". Nici nu-s chiar aşa de puţine, dar sub nicio forma nu pot descrie cu astea sentimentul pe care mi-l dă evenimentul de a ieşi din casă când părul mi-i ud, începe să plouă, miroase a praf, dar e ok, pentru că în Gheorgheni praful e făcut din ce-a rămas dintro bucată din corola de minuni a lumii, am ştiut la examenul de acuma 2 ani, şi nu vreau să profit de pe urma unei fete de care nu îmi place, pentru că mi-i lene. Parcă trăim ăn robot-land, unde toate kestiile-s logice, toată lumea are dreptate, şi există o formulă matematică determinată după studii exhaustive care dă numărul exact, şi unghiul exact pentru o penetrare perfectă.
Poate că nu-s cuvinte pentru sentimente pentru că ar trebui un limbaj cu totul nou în care am avea ce face cu cazul acuzativ. Poate că limbajul clarifică lucruri, dar lumea are nevoie de mister. Poate că dacă te-ai uita în ochii vânzătoarei nasoale de la magazin, ai putea scrie o carte. Poate că înţelegem mult mai repede gesturile decât ne*ar lua să le spunem în cuvinte. Şi mai mult, poate că analfabetismul emoţional nu se poate vindeca.
Eu când sunt obosit, sunt foarte creativ. Dacă închid ochii parcă mă uit la un tablou abstract în altă limbă. Nu îmi dau seama dacă ce văd e frumos sau nu, deşi zic că-i frumos. Important e că văd. Totul începe de la lucruri simple cum ar fi o cană, care se transformă rapid dar sigur ca întrun program de editat imagini bun, întrun lac, lac de munte de ăla cu apă potabilă şi rece, pe malul căruia e zăpadă care se transformă în oi, care-s e fapt ursul polar de la iulius din care curg hârtii. hărtiile te scarpină şi gâdilă la picior vara când ţi-e cald, când ieşi din vană, dar după 5 minute ţi-e frig şi eşti parţial ud. Eşti pe o pajişte cu flori, alt cuvănt folosit doar în contextul ăsta, şi universul nu încetează să se întrebe dacă n-ar trebui cumva să se învârtă. Mă uit la chestia asta şi mă gândesc că poate sunt rudă cu delfinii. Că ziua nu îmi vin atâtea idei fără sens, iar delfinilor le doarme pe rând tot câte o emisferă cerebrală, dar probabil că ale lor n îndeplinesc funcţii diferite.
Cred că fac parte dintre acei oameni cărora le place să se audă. De fapt sunt sigur de asta! îmi place să mă aud, cu voce sau în cap. Şi mi se pare foarte interesant faptul că niciodată, niciun om nu îşi poate auzi adevărata lui voce, când vorbeşte. Tot timpul auzi altceva, şi când te asculţi înregistrat, zici că pari răcit. Mie de exemplu mi se pare că am o voce foarte nepoliticoasă. Bine, dacă aş auzi-o probabil că m-aş obişnui, şi ştiu că cei din jur nu mă aud cum mă aud eu, şi kiar sunt fericit întrun fel că nimeni nu mă aude cum mă aud eu.
Niciodată nu m-am prea dat în vânt după îngheţată. Dar oare vântul se dă în vânt? Cred că ar fi un fel de perpetuum mobile filosofico-uraganic.
Cică brainstormingul e foarte util. E util, am încercat, dar la un moment dat îmi veneau aşa de multe idei încât nu mai apucam nici să le scriu, nici să le spun, nici măcar să le gândesc. Şi mâ lua o durere de aia de cap plăcută ca şi atunci când...ca şi acuma de altfel.
Adevărul e că de data asta n-am niciun mesaj. Probabil că puteam s-o lungesc mai mult, şi poate îmi voi îndrepta greşeala, dar de data asta, cel puţin din câte îmi dau seama n-am niciun mesaj.
Acuma n-am kef de mesaje. N-am kef de kestii logice. Poate mă duc în Japonia anul viitor, şi o să trebuiască să bag acolo logică, dar acuma n-am kef. sunt kestii faine de făcut kiar dacă n-au sens. De altfel e posibil ca majoritatea kestiilor faine de făcut în viaţă să nu aibă sens. Şi până la urmă care e lucrul ăla la care decizi "are sens, e coerent, hmm. cred că începe să îmi placă"? Poate o fi, nu ştiu, dar muzica de unde vine şi de ce ne place? Ce sens are dpdv evolutiv, şi cu ce ne-a putut ajuta la supravieţuire? Astea-s kestii pe care prefer mai bine să le fac decât să le gândesc.
Pentru satisfacţie, şi confuzie, vreau să pictez un tablou de cuvinte: şopârlă telefon avion doi patrulater anca mioritic parlament parbriz stea doică cântare elefant congelator obicei miracol papuc cântare mioritic pi deosebire algoritm mugur divin apropiere ciclu fereastra mijloc algoritm neuron cale mov imagine papuc calcul lene plăcere amar gând alb cer inăltime josime altceva cui şurub strălucire umezeală deosebire altceva bumb arbitru pocăinţă adevăr divin fericire altceva deseori ajun praznic vecernie spovedanie găleată sticlă lături castron valău undă palpitaţie pictură browniană măiestrie fereastră inundaţie prostie palpitaţie mândrie altercaţie prostie inundaţie revoluţie convecţie şi epilare mâncare revoluţie sublimare mare veselie mare bărbăţie uneori parchet solid de brad invocaţie persecuţie iertare mare şi mândria merită premiul pentru cel mai mare ceva.
V-am avertizat să nu citiţi.
miercuri, 19 noiembrie 2008
Codul bunelor maniere pe mess sau "Cum să nu-l enervezi pe Ardeal pe mess"
Era în aer treaba asta, aşa că de ce să nu recunosc? Mi se pare că e nevoie de un cod al bunelor maniere adaptat pentru messenger, de oricare fel o fi el.
De ce? - Pentru că poate nu poţi să te prinzi tot timpul dacă eşti enervant, şi pentru a putea comunica mai omeneşte, întrun mediu destul de neomenesc, cu ceilalţi.
Pentru că şi chatul pe mess ca şi vorbitul, se fac cu scopl de a comunica ceva, cât mai eficient şi rapid, dar detaliile diferă.
-E bine să saluţi... ca să aibă omul timp să îşi dea seama ce se întâmplă.
-Dacă omul e bizi, da' kiar ai treabă cu el, treci la subiect, fără 5 tone de scuze. Scuzele în exces enervează, şi sunt o pierdere şi mai mare de timp pentru omul care oricum e ocupat
-Nu abuza de emoturi. Chiar dacă-s foarte utile pentru crearea unei comunicări emoţionale obişnuite, prea multe emoturi enervează, şi încurcă partenerul de discuţie. ( :-* }pd{ >:D< >:D< >:D< @};- ;) :-* }{ }{ }{ }{ }{ se poate "spune" şi mai simplu). -Nu folosi programe de spionat starea. Te încurcă mai mult decât te ajută, să ştii dacă cineva ţi-a dat permanently offline. E problema lor dacă nu vor să vorbească cu tine.
-Mai bine mai puţine massuri, decât prea multe. Pentru că de la un moment dat începe să curgă cu ignoruri, şi pentru că lumea poate nu va citi un mass cu adevărat important.
*Dacă te temi că te va părăsi persoana iubită sau că yahoo cere bani pentru serviciul de mess dacă nu dai massul, sugerez nişte activităţi prin care îţi poţi recrea mintea:
-E frumos din când în când să îţi vadă lumea poza. Mai mult ca sugestie, pare conversaţia mai reală. Desigur, există foarte multe motive să nu îţi arăţi faţa.
-Prescurtările sunt utile doar până la un punct. Le folosim cu toţii pentru că ne e lene, şi n-avem timp să stăm 5 minute lângă tastatură. Perfect OK. Dar dacă celuilalt îi trebuie 5 minute să descifreze ce ai scris, până la urmă o să vă enervaţi unul pe altul.
-Nu e absolut necesar să respecţi toate regulile gramaticale. În afară de discuţiile formale, cu parteneri de afaceri sau cine ştie ce (care oricum nu prea au loc pe mess), nu are rost să scrii corect când vorbeşti cu prietenii. De ce? pentru că deja sunt admise unele "greşeli", şi cel ce nu le "respectă" provoacă confuzie. Empatia ar fi de asemenea un motiv pentru care să nu respecţi gramatica.
- Nu e nevoie de un milion de linkuri. E perfect ok să trimiţi linkuri partenerului de chat. Însă chiar dacă tu eşti foarte entuziasmat de ce ai văzut pe youtube, poate celălalt nu e. Trimisul linkurilor e ca şi vorbitul: dacă o face doar unul, celălalt se plictiseşte. Dacă partenerul mai vrea linkuri, mai cere el.
-Dacă ai link la status, să fie link. E enervant când vrei să vezi ceva posibil kiar interesant, şi dai error 404.
...va urma
De ce? - Pentru că poate nu poţi să te prinzi tot timpul dacă eşti enervant, şi pentru a putea comunica mai omeneşte, întrun mediu destul de neomenesc, cu ceilalţi.
Pentru că şi chatul pe mess ca şi vorbitul, se fac cu scopl de a comunica ceva, cât mai eficient şi rapid, dar detaliile diferă.
-E bine să saluţi... ca să aibă omul timp să îşi dea seama ce se întâmplă.
-Dacă omul e bizi, da' kiar ai treabă cu el, treci la subiect, fără 5 tone de scuze. Scuzele în exces enervează, şi sunt o pierdere şi mai mare de timp pentru omul care oricum e ocupat
-Nu abuza de emoturi. Chiar dacă-s foarte utile pentru crearea unei comunicări emoţionale obişnuite, prea multe emoturi enervează, şi încurcă partenerul de discuţie. ( :-* }pd{ >:D< >:D< >:D< @};- ;) :-* }{ }{ }{ }{ }{ se poate "spune" şi mai simplu). -Nu folosi programe de spionat starea. Te încurcă mai mult decât te ajută, să ştii dacă cineva ţi-a dat permanently offline. E problema lor dacă nu vor să vorbească cu tine.
-Mai bine mai puţine massuri, decât prea multe. Pentru că de la un moment dat începe să curgă cu ignoruri, şi pentru că lumea poate nu va citi un mass cu adevărat important.
*Dacă te temi că te va părăsi persoana iubită sau că yahoo cere bani pentru serviciul de mess dacă nu dai massul, sugerez nişte activităţi prin care îţi poţi recrea mintea:
- plantează un pom;
- fă curat;
- uită-te pe youtube;
- nu da bani la săraci, zi-le să meargă în Spania;
-E frumos din când în când să îţi vadă lumea poza. Mai mult ca sugestie, pare conversaţia mai reală. Desigur, există foarte multe motive să nu îţi arăţi faţa.
-Prescurtările sunt utile doar până la un punct. Le folosim cu toţii pentru că ne e lene, şi n-avem timp să stăm 5 minute lângă tastatură. Perfect OK. Dar dacă celuilalt îi trebuie 5 minute să descifreze ce ai scris, până la urmă o să vă enervaţi unul pe altul.
-Nu e absolut necesar să respecţi toate regulile gramaticale. În afară de discuţiile formale, cu parteneri de afaceri sau cine ştie ce (care oricum nu prea au loc pe mess), nu are rost să scrii corect când vorbeşti cu prietenii. De ce? pentru că deja sunt admise unele "greşeli", şi cel ce nu le "respectă" provoacă confuzie. Empatia ar fi de asemenea un motiv pentru care să nu respecţi gramatica.
- Nu e nevoie de un milion de linkuri. E perfect ok să trimiţi linkuri partenerului de chat. Însă chiar dacă tu eşti foarte entuziasmat de ce ai văzut pe youtube, poate celălalt nu e. Trimisul linkurilor e ca şi vorbitul: dacă o face doar unul, celălalt se plictiseşte. Dacă partenerul mai vrea linkuri, mai cere el.
-Dacă ai link la status, să fie link. E enervant când vrei să vezi ceva posibil kiar interesant, şi dai error 404.
...va urma
luni, 17 noiembrie 2008
Betraying peace
Ce frumos ar fi să trăim într-o lume unde să nu fie crime, război, boli, foamete, violuri, nesimţire, şi suferinţă. Ce frumos ar fi să nu ni se strice mâncarea şi sa nu miroase urât adidaşii. Ce frumos ar fi să avem toţi avioane alimentate cu energie solară, şi mâncărurile să nu conţină E-uri.
Ce minunat ar fi ca dumnezeu să vină să se uite cu noi din când în când la meci, şi să facă ceva miracole pentru a ne întări credinţa. Să existe doar o singură ekipă de fotbal, şi toţi să ţinem cu ea, şi după ce câştigă o tură de dat pase de la unu la altu şi apoi la portar, să câştige, la fiecare "meci", campionatul lumii! Să mâncăm toţi pastile ca şi SonGoku, care ţin de foame 10 zile şi sunt şi incredibil de bune la gust.
Ce calumea ar fi ca autobusele să aibă destule locuri pentru toţi, şi toţi bătrâneii să poată sta jos.
Da' dacă tot suntem aici, n-ar fi şi mai fain să trăim toţi pentru totdeauna, ca la 20 de ani, să fim toţi frumoşi, şi în putere. Să stăm toată ziua la plajă, să ne dăm cu scuterul, să călărim şi să participăm la jocurile olimpice, unde să ieşim toţi locul 1. Sau să facem toată ziua drumeţii prin munţi cu privelişti care te fac la o simplă privire să ai un orgasm mental.
Şi că tot îmi veni ideea, dacă toţi am fi frumoşi aşa, ar fi interesant să fie oglinzi peste tot, ca să ne putem admira, dar să nu le folosim pentru că ar fi frumos dacă am fi şi optimişti toţi, şi încrezători în sine, şi părerea celorlalţi despre noi nu ne-ar afecta.
Să nu existe discriminare, ură şi frică. Leul care fuge după puiul de gazelă să mănânce îngheţată de căpşuni, şi gazeluţa micuţă şi nevinovată să zburde în voie prin primărie, defecând liniştită boabe de aur, din care stomatologii iscusiţi să facă dinţi din care să ne facem coliere, pentru că n-avem niciunul probleme cu dinţii.
Să nu existe prostituţie pentru că fetele ar avea kef oricând, oricît şi cu oricine, şi manelele să fie o specialitate din bucătăria unei civilizaţii extraterestre care a venit printre noi să ne arate adevărurile universale şi secretele universului.
Oare care ar rezista mai mult de o săptămână în "paradisul" ăsta?
Ce minunat ar fi ca dumnezeu să vină să se uite cu noi din când în când la meci, şi să facă ceva miracole pentru a ne întări credinţa. Să existe doar o singură ekipă de fotbal, şi toţi să ţinem cu ea, şi după ce câştigă o tură de dat pase de la unu la altu şi apoi la portar, să câştige, la fiecare "meci", campionatul lumii! Să mâncăm toţi pastile ca şi SonGoku, care ţin de foame 10 zile şi sunt şi incredibil de bune la gust.
Ce calumea ar fi ca autobusele să aibă destule locuri pentru toţi, şi toţi bătrâneii să poată sta jos.
Da' dacă tot suntem aici, n-ar fi şi mai fain să trăim toţi pentru totdeauna, ca la 20 de ani, să fim toţi frumoşi, şi în putere. Să stăm toată ziua la plajă, să ne dăm cu scuterul, să călărim şi să participăm la jocurile olimpice, unde să ieşim toţi locul 1. Sau să facem toată ziua drumeţii prin munţi cu privelişti care te fac la o simplă privire să ai un orgasm mental.
Şi că tot îmi veni ideea, dacă toţi am fi frumoşi aşa, ar fi interesant să fie oglinzi peste tot, ca să ne putem admira, dar să nu le folosim pentru că ar fi frumos dacă am fi şi optimişti toţi, şi încrezători în sine, şi părerea celorlalţi despre noi nu ne-ar afecta.
Să nu existe discriminare, ură şi frică. Leul care fuge după puiul de gazelă să mănânce îngheţată de căpşuni, şi gazeluţa micuţă şi nevinovată să zburde în voie prin primărie, defecând liniştită boabe de aur, din care stomatologii iscusiţi să facă dinţi din care să ne facem coliere, pentru că n-avem niciunul probleme cu dinţii.
Să nu existe prostituţie pentru că fetele ar avea kef oricând, oricît şi cu oricine, şi manelele să fie o specialitate din bucătăria unei civilizaţii extraterestre care a venit printre noi să ne arate adevărurile universale şi secretele universului.
Oare care ar rezista mai mult de o săptămână în "paradisul" ăsta?
sâmbătă, 25 octombrie 2008
marți, 9 septembrie 2008
Betraying subcultures!
Un subiect ce m-a fascinat din totdeauna a fost acela al subculturilor. M-a fascinat deoarece, am trecut şi eu ca orice tânăr prin liceu, în perioada în care manelele erau un subiect foarte dezbătut, şi m-am lăsat dus de val... în toate părţile :) Se mai punea şi problema religiei, faţă de care iar trebuia să îmi definesc poziţia. Experienţele de atunci mi-au dat o altă perspectivă asupra modului în care funcţionează lumea.
Toţi suntem oameni, şi ne place să facem câte ceva. Ne place să ştim că avem dreptate, şi ne enervează când alţii ne arată că greşim (cel puţin cu reflexele astea ne naştem). Ne place să stăm lângă oameni care gândesc la fel ca noi, şi instinctiv îi privim cu dispreţ pe cei pe care nu îi înţelegem. Aşa s-au purtat războaiele, aşa s-au construit naţiunile. Oamenilor le place sentimentul de "noi suntem cei buni, ceilalţi sunt răi" şi e perfect natural.
Natural...dar acum ne cam încurcă. Mai demult când cei din China cu indienii din America, n-aveau interacţiuni, era perfect OK dacă ajungeau cumva să se omoare unul pe altul. Cei ce câştigau, o duceau mai bine.
Nu mai e perfect acuma, când din cauza faptului că ne dăm în cap unii altora, n-avem vreme să ne distrăm....not good!
Acuma însă, lumea e un sat mai mare. Dacă o duce careva rău, o ducem toţi. Aşadar trebuie să învăţăm să cooperăm, şi cel puţin să ne respectăm unii pe alţii, şi toţi să acceptţm diversitatea asta pe care e construit turismul. Dacă nu pentru "iubirea de oameni si spiritul etic şi morală şi iubire şi spiritul dreptăţii, şi iubirea iubitoare a iubirii de dragoste" şi alte "aberaţii" de astea fără sens, MĂCAR PENTRU BANI! Din motive economice!
Nişte exemple faine:
Rock vs Manele - extremele spectrului muzical.
Genurile astea muzicale au fiecare câte o subcultură asociată. Bineînţeles că ăştia se mănâncă între ei de regulă, dar hai să vă împărtăşesc viziunea mea....
În orice caz, nişte caracteristici comune subculturilor extreme de la noi:
Aş putea să vă ţin o predică şi despre cum ateii convinşi şi credincioşii convinşi, din nou, joacă după exact aceleaşi reguli. Despre ăştia doar pe scurt: Ateii ating doar partea raţională a realităţii pe când credincioşii doar cea emoţională.
Oricum, interesant e faptul că subculturile care se duşmănesc, împartăşesc caracteristici, cu carul.
Nu am nimic nici cu rockerii manelishtii, ateii sau credincioshii. Nu vroiam să accentuez ura dintre aceste categorii, pentru că slavă domnului, este destulă :)
Ce am vrut eu să arăt e că toţi suntem oameni, şi nu suntem kiar aşa de perfecţi cum am dori. Toţi avem dreptul să ne alegem stilul de viaţă care ni se potriveşte. Toţi avem dreptul să zicem "eu fac parte din clubul iubitorilor de săbii ninja". Nu toţi putem fi aşa de originali să ne definim un stil propriu de care nu a mai auzit nimeni. Bineînţeles că e foarte bine să ne adunăm împreună cu oamenii care gândesc asemenea nouă!
Dar să nu uităm că de partea cealaltă a gardului se află tot oameni, ca şi noi, cu aceleaşi emoţii de bază, structură tetracamerală a inimii, şi drept de vot. Dacă am incerca să îi privim cu respectul pe care îl merită doar din cauză că ni se pot opune şi nu-i putem învinge, am învăţa ceva de la ei.
Şi dacă nu din "dragoste si pentru a fi un bun samaritean si pentru ca cel deshtept cedează", pentru că a îţi cunoaşte duşmanul, înseamnă a îl putea controla, şi deci distruge.
Toţi suntem oameni, şi ne place să facem câte ceva. Ne place să ştim că avem dreptate, şi ne enervează când alţii ne arată că greşim (cel puţin cu reflexele astea ne naştem). Ne place să stăm lângă oameni care gândesc la fel ca noi, şi instinctiv îi privim cu dispreţ pe cei pe care nu îi înţelegem. Aşa s-au purtat războaiele, aşa s-au construit naţiunile. Oamenilor le place sentimentul de "noi suntem cei buni, ceilalţi sunt răi" şi e perfect natural.
Natural...dar acum ne cam încurcă. Mai demult când cei din China cu indienii din America, n-aveau interacţiuni, era perfect OK dacă ajungeau cumva să se omoare unul pe altul. Cei ce câştigau, o duceau mai bine.
Nu mai e perfect acuma, când din cauza faptului că ne dăm în cap unii altora, n-avem vreme să ne distrăm....not good!
Acuma însă, lumea e un sat mai mare. Dacă o duce careva rău, o ducem toţi. Aşadar trebuie să învăţăm să cooperăm, şi cel puţin să ne respectăm unii pe alţii, şi toţi să acceptţm diversitatea asta pe care e construit turismul. Dacă nu pentru "iubirea de oameni si spiritul etic şi morală şi iubire şi spiritul dreptăţii, şi iubirea iubitoare a iubirii de dragoste" şi alte "aberaţii" de astea fără sens, MĂCAR PENTRU BANI! Din motive economice!
Nişte exemple faine:
Rock vs Manele - extremele spectrului muzical.
Genurile astea muzicale au fiecare câte o subcultură asociată. Bineînţeles că ăştia se mănâncă între ei de regulă, dar hai să vă împărtăşesc viziunea mea....
În orice caz, nişte caracteristici comune subculturilor extreme de la noi:
- membrii respectă aproape cu sfinţenie regulile modei impuse de grup. (Ex: păr lung / gelat; pantaloni de piele / blugi kenvelo; tricouri cu trupe preferate / kestii care sclipesc)
- membrii ascultă aceeaşi muzică, şi se regăsesc în versuri.
- manifestă o lipsă totală de empatie faţă de apartenenţii la celelalte subculturi.
- dau massuri pe mess prin care să demonstreze că kiar sunt superiori celorlalte grupuri (asta e kiar funny).
- au filosofii prin care îşi apără stilul de viaţă şi "demonstrează" dispreţul faţă de subculturi rivale. (Maneliştii spun că rockerii sunt nespălaţi, satanişti şi beţivi, rockerii spun că maneliştii sunt nespălaţi, beţivi şi inculţi)
- prin coincidenţă membri au de multe ori aceeaşi atitudine faţă de religie (Rockerii sunt de obicei atei, maneliştii sunt credincioşi.
Aş putea să vă ţin o predică şi despre cum ateii convinşi şi credincioşii convinşi, din nou, joacă după exact aceleaşi reguli. Despre ăştia doar pe scurt: Ateii ating doar partea raţională a realităţii pe când credincioşii doar cea emoţională.
- Dispreţul mutual...checked!
- Lipsa de empatie...checked!
- Credinţă puternică în "ceva" ("Dumnezeu" / inexistenţa acelei entităţi)
- Încearcă în permanenţă să demonstreze că au dreptate unii altora.
Oricum, interesant e faptul că subculturile care se duşmănesc, împartăşesc caracteristici, cu carul.
Nu am nimic nici cu rockerii manelishtii, ateii sau credincioshii. Nu vroiam să accentuez ura dintre aceste categorii, pentru că slavă domnului, este destulă :)
Ce am vrut eu să arăt e că toţi suntem oameni, şi nu suntem kiar aşa de perfecţi cum am dori. Toţi avem dreptul să ne alegem stilul de viaţă care ni se potriveşte. Toţi avem dreptul să zicem "eu fac parte din clubul iubitorilor de săbii ninja". Nu toţi putem fi aşa de originali să ne definim un stil propriu de care nu a mai auzit nimeni. Bineînţeles că e foarte bine să ne adunăm împreună cu oamenii care gândesc asemenea nouă!
Dar să nu uităm că de partea cealaltă a gardului se află tot oameni, ca şi noi, cu aceleaşi emoţii de bază, structură tetracamerală a inimii, şi drept de vot. Dacă am incerca să îi privim cu respectul pe care îl merită doar din cauză că ni se pot opune şi nu-i putem învinge, am învăţa ceva de la ei.
Şi dacă nu din "dragoste si pentru a fi un bun samaritean si pentru ca cel deshtept cedează", pentru că a îţi cunoaşte duşmanul, înseamnă a îl putea controla, şi deci distruge.
duminică, 31 august 2008
Freedom and responsibility for the daring!
Hai să trăim într-o lume în care libertatea chiar e respectată! Hai să luptăm puţin împotriva îndoctrinării religioase standard (din default)!
Ar fi cazul să se ştie si pe la noi că religia e ceva foarte personal, ce nu ar trebui impus asupra unor copii de clasa întâi, ceva ce poate fi folosit şi la lucruri bune.
Că religia şi ştiinţa pot supravieţui împreună în creierul unui om raţional, care alege asta, pur şi simplu deoarece încă nici una dintre cele 2 puncte de vedere nu are un răspuns complet şi corect, pentru nicio întrebare existenţială.
Mai mult, hai să încurajăm gândirea liberă, critică, opiniile originale si incertitudinea răspunsurilor la întrebările existenţiale.
Hai să gândim fără frică, cenzură, si basically cu creierul.
Nu e o campanie anti-religie. E o mişcare umanistă ( http://en.wikipedia.org/wiki/Secular_humanism ) , ce promovează libertatea de conştiinţă şi alegere, la care personal, am decis să mă alătur.
Cheia e la tine ;)
http://secularhuman ism.ro
(începând de mâine, luni 01.sept.2008
Ar fi cazul să se ştie si pe la noi că religia e ceva foarte personal, ce nu ar trebui impus asupra unor copii de clasa întâi, ceva ce poate fi folosit şi la lucruri bune.
Că religia şi ştiinţa pot supravieţui împreună în creierul unui om raţional, care alege asta, pur şi simplu deoarece încă nici una dintre cele 2 puncte de vedere nu are un răspuns complet şi corect, pentru nicio întrebare existenţială.
Mai mult, hai să încurajăm gândirea liberă, critică, opiniile originale si incertitudinea răspunsurilor la întrebările existenţiale.
Hai să gândim fără frică, cenzură, si basically cu creierul.
Nu e o campanie anti-religie. E o mişcare umanistă ( http://en.wikipedia.org/wiki/Secular_humanism ) , ce promovează libertatea de conştiinţă şi alegere, la care personal, am decis să mă alătur.
Cheia e la tine ;)
http://secularhuman ism.ro
(începând de mâine, luni 01.sept.2008
vineri, 29 august 2008
The perfect selfishness
Sper că nu vă e străină ideea, dar în orice caz... here it goes!
În lumea de azi, un altruist inteligent s-ar confunda cu un egoist inteligent.
De ce-s eu aşa de sigur pe asta?
Prima dată, egoismul interpretat "in the old ways" zice că un om e egoist dacă se gândeşte doar la sine şi nesocoteşte interesele altora. Păi dacă trăieşti într-o viloacă enormă şi toţi din jurul tău sufera, mai degrabă sau mai târziu, tot o să ţi-o iei pe coajă de la ăştia, fiind mai mulţi. This is the stupid selfishness.
Pe de altă, dacă dai tot ce ai la săraci, pe lângă faptul că nu produci nimic, o să ajungi sărac la rândul tău, şi respect prea mult pentru faptele tale n-o să capeţi. În principiu asta ar fi idealul unui altruist.
The smart way: Dacă tot trăim într-o societate, din motive economice e evident faptul că dacă le e bine la cât mai mulţi, câştigă toată lumea. Aşadar, normal că îmi pasă doar de mine, dar te ajut si pe tine, pentru că pe termen lung, o să ne fie mai bine la amândoi.
N-am nevoie de nicio morală kantistică şi nicio religie să îmi spună chestia asta evidentă.
Aşa că faceţi bine şi găndiţi-vă doar la voi înşivă, dar într-un mod inteligent, care să nu vi se întoarcă în cap vouă, sau generaţiilor care vin.
În lumea de azi, un altruist inteligent s-ar confunda cu un egoist inteligent.
De ce-s eu aşa de sigur pe asta?
Prima dată, egoismul interpretat "in the old ways" zice că un om e egoist dacă se gândeşte doar la sine şi nesocoteşte interesele altora. Păi dacă trăieşti într-o viloacă enormă şi toţi din jurul tău sufera, mai degrabă sau mai târziu, tot o să ţi-o iei pe coajă de la ăştia, fiind mai mulţi. This is the stupid selfishness.
Pe de altă, dacă dai tot ce ai la săraci, pe lângă faptul că nu produci nimic, o să ajungi sărac la rândul tău, şi respect prea mult pentru faptele tale n-o să capeţi. În principiu asta ar fi idealul unui altruist.
The smart way: Dacă tot trăim într-o societate, din motive economice e evident faptul că dacă le e bine la cât mai mulţi, câştigă toată lumea. Aşadar, normal că îmi pasă doar de mine, dar te ajut si pe tine, pentru că pe termen lung, o să ne fie mai bine la amândoi.
N-am nevoie de nicio morală kantistică şi nicio religie să îmi spună chestia asta evidentă.
Aşa că faceţi bine şi găndiţi-vă doar la voi înşivă, dar într-un mod inteligent, care să nu vi se întoarcă în cap vouă, sau generaţiilor care vin.
My way, the traitor's way.
Fiecare ne naştem, creştem si ne trăim viaţa în propria noastră lume....oare!?!?
Fiecare suntem un butoi imens de potenţiale, care dacă ar putea fi valorificate, ar schimba lumea tot la 5 minute...evident (?)
Şi până la urmă ce contează cine unde trăieşte şi ce poate atâta timp cât mi-e mie bine? (oficial sau ne)
Din punctul meu de vedere, toţi trăiesc în lumea mea, şi asta înseamnă automat că am dreptul să cer chirie. Mulţi s-au speriat de treaba asta, dar mai nasol e că dacă vrei să ieşi, ai nevoie de găzduire subterană pe termen nelimitat.
De ce mi-s eu trădător... long story
Încă de pe la grădiniţă, m-am dus şi eu ca şi ceilalţi copii cu impresia că voi învăţa ce înseamnă să cresc mare, şi aşteptam cu nerabdare să dobândesc minunatele skilluri (meşteşuguri, pe la ţară) de adult. Şi bineînţeles că te educă ăştia de nu te vezi, te prinzi repede că nu trebuie să pârăşti, că una că alta, că nu-i frumos să minţi, că trebuie să te porţi frumos cu fetele, să nu loveşti sub centură, să nu te joci cu focul şi să faci tot ce zice educatoarea. Bun... where's the fun part in this?
La fel, la şcoală îţi imbunătăţesc în continuare trusa de brainwashed, cu instrumente mai performante. Şi totuşi, where's the fun part?
Morală, religie, paradigme, chestii de astea...not fun.
Până la urmă te prinzi că totul a fost doar o tentativă dubaşă de a te manipula pentru a-i duce în spate pe cei cărora le e frică să meargă singuri. Persoanele cu handicap au locuri de parcare (adica n-au), ăştialalţi care nu se pot nici preface trebuie şi ei să trăiască cumva. Şi i-aş duce cu plăcere în spate, cu condiţia să mă amuze, dar din păcate, m-am săturat să le organizez sesiuni de restanţe.
Şi ce e şi mai interesant, e că din chinul ăsta, ies vreo 3 tipuri de oameni. Unii care-s de acord cu tot ce li s-a pus în faţă şi normal, au parte de o oarecare protecţie, făcând parte din mainstreamul social. Alţii care-s total împotriva a tot ce li se pune în faţă, ăştia de regulă se cred mai deştepţi şi uneori chiar sunt.... doar că nu contează atâta timp cât işi petrec viaţa făcând chestii doar în ciuda mainstreamului.... tot manipulare de proasta calitate se cheamă.
Asta am ales să trădez. Trădez ideile altora. Să îşi păstreze tonele de argumente bazate pe bazaconii.
Nu mai vreau să aud despre noua generaţie, cum şi-a pierdut "adevăratele valori" şi cum în loc să se joace afară, ei se joacă pe calculator.
M-am săturat să aud că noi suntem singurul popor din lume care n-a dus niciodată un război de cucerire...dacă eram deştepţi duceam, şi oricum nici ideea stereotip de mai sus nu e garantat true.
M-am săturat să aud că "fetele-s curve şi băieţii porci". Gata!
...de dumnezeu m-am săturat de mult. De Nirvana, mai recent... de raţiune... de ideologii şi filozofii invechite.... de lumea care se duce de râpă şi de problemele societăţii.... de astea toate m-am săturat.
M-am săturat de din ăştia, ca mine, care critică tot felu de chestii, crezăndu-se mai deştepţi.
Gata! tragem linie şi ne băgăm picioru'
Lumea nu funcţionează cum zic ei, ci cum spun EU. Eu habar n-am cum funcţionează, nici nu îmi pasă aşa de tare, şi nici nu vreau să îmi pese. De fapt poate am habar şi îmi pasă, şi vreau să ştiu şi mai mult... minţeam normal, trebuie sa fii retardat să zici că nu-ţi pasă doar pentru coeficientul de trendy-tudine.
ÎMI PASĂ, CÂT TIMP MĂ FACE FERICIT. Asta e mantra mea. Asta e ideea pe care vreau să o răspândesc, pentru că cred că merită. Prea mulţi necăjiţi în lume care cred că suferind în tăcere, fac un bine cuiva. Mie nu îmi fac, deci ar face bine să îşi găsească altceva de lucru.
Lumea funcţionează perfect, şi dacă nu vezi asta, înseamnă că vezi porcării. Ar trebui să fie exact aşa cum este, şi din cauza asta îmi rezerv dreptul să îmi îmi controlez destinul, şi să fiu responsabil pentru viaţa si fericirea mea.
Şi totuşi, toată lumea trebuie să trăiască cumva. Aşa că o să mă duc să fac ceva interesant, şi o las mai moale cu filosofiile de pe blog... nu de alta dar deja m-am săturat ;)
Fiecare suntem un butoi imens de potenţiale, care dacă ar putea fi valorificate, ar schimba lumea tot la 5 minute...evident (?)
Şi până la urmă ce contează cine unde trăieşte şi ce poate atâta timp cât mi-e mie bine? (oficial sau ne)
Din punctul meu de vedere, toţi trăiesc în lumea mea, şi asta înseamnă automat că am dreptul să cer chirie. Mulţi s-au speriat de treaba asta, dar mai nasol e că dacă vrei să ieşi, ai nevoie de găzduire subterană pe termen nelimitat.
De ce mi-s eu trădător... long story
Încă de pe la grădiniţă, m-am dus şi eu ca şi ceilalţi copii cu impresia că voi învăţa ce înseamnă să cresc mare, şi aşteptam cu nerabdare să dobândesc minunatele skilluri (meşteşuguri, pe la ţară) de adult. Şi bineînţeles că te educă ăştia de nu te vezi, te prinzi repede că nu trebuie să pârăşti, că una că alta, că nu-i frumos să minţi, că trebuie să te porţi frumos cu fetele, să nu loveşti sub centură, să nu te joci cu focul şi să faci tot ce zice educatoarea. Bun... where's the fun part in this?
La fel, la şcoală îţi imbunătăţesc în continuare trusa de brainwashed, cu instrumente mai performante. Şi totuşi, where's the fun part?
Morală, religie, paradigme, chestii de astea...not fun.
Până la urmă te prinzi că totul a fost doar o tentativă dubaşă de a te manipula pentru a-i duce în spate pe cei cărora le e frică să meargă singuri. Persoanele cu handicap au locuri de parcare (adica n-au), ăştialalţi care nu se pot nici preface trebuie şi ei să trăiască cumva. Şi i-aş duce cu plăcere în spate, cu condiţia să mă amuze, dar din păcate, m-am săturat să le organizez sesiuni de restanţe.
Şi ce e şi mai interesant, e că din chinul ăsta, ies vreo 3 tipuri de oameni. Unii care-s de acord cu tot ce li s-a pus în faţă şi normal, au parte de o oarecare protecţie, făcând parte din mainstreamul social. Alţii care-s total împotriva a tot ce li se pune în faţă, ăştia de regulă se cred mai deştepţi şi uneori chiar sunt.... doar că nu contează atâta timp cât işi petrec viaţa făcând chestii doar în ciuda mainstreamului.... tot manipulare de proasta calitate se cheamă.
Asta am ales să trădez. Trădez ideile altora. Să îşi păstreze tonele de argumente bazate pe bazaconii.
Nu mai vreau să aud despre noua generaţie, cum şi-a pierdut "adevăratele valori" şi cum în loc să se joace afară, ei se joacă pe calculator.
M-am săturat să aud că noi suntem singurul popor din lume care n-a dus niciodată un război de cucerire...dacă eram deştepţi duceam, şi oricum nici ideea stereotip de mai sus nu e garantat true.
M-am săturat să aud că "fetele-s curve şi băieţii porci". Gata!
...de dumnezeu m-am săturat de mult. De Nirvana, mai recent... de raţiune... de ideologii şi filozofii invechite.... de lumea care se duce de râpă şi de problemele societăţii.... de astea toate m-am săturat.
M-am săturat de din ăştia, ca mine, care critică tot felu de chestii, crezăndu-se mai deştepţi.
Gata! tragem linie şi ne băgăm picioru'
Lumea nu funcţionează cum zic ei, ci cum spun EU. Eu habar n-am cum funcţionează, nici nu îmi pasă aşa de tare, şi nici nu vreau să îmi pese. De fapt poate am habar şi îmi pasă, şi vreau să ştiu şi mai mult... minţeam normal, trebuie sa fii retardat să zici că nu-ţi pasă doar pentru coeficientul de trendy-tudine.
ÎMI PASĂ, CÂT TIMP MĂ FACE FERICIT. Asta e mantra mea. Asta e ideea pe care vreau să o răspândesc, pentru că cred că merită. Prea mulţi necăjiţi în lume care cred că suferind în tăcere, fac un bine cuiva. Mie nu îmi fac, deci ar face bine să îşi găsească altceva de lucru.
Lumea funcţionează perfect, şi dacă nu vezi asta, înseamnă că vezi porcării. Ar trebui să fie exact aşa cum este, şi din cauza asta îmi rezerv dreptul să îmi îmi controlez destinul, şi să fiu responsabil pentru viaţa si fericirea mea.
Şi totuşi, toată lumea trebuie să trăiască cumva. Aşa că o să mă duc să fac ceva interesant, şi o las mai moale cu filosofiile de pe blog... nu de alta dar deja m-am săturat ;)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
visitors, since 23 dec 2008