Se afișează postările cu eticheta mediu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta mediu. Afișați toate postările

luni, 5 ianuarie 2009

Genul de lucruri care mă enervează

Mi-am învăţat lecţia asta, în dragoste, dar cred ca merge peste tot.

Dacă abuzezi de inima cuiva, dacă încerci să îl manipulezi sentimental prea mult, lucrurile se vor întâmpla în felul următor:

-În prima fază îl vei ţine lângă tine
*-În a doua îl vei plictisi
*-În cele din urmă va începe să te urască
-Se sfârşeşte totul într-un mod *catastrofic.

{*=optional)
Eu personal prefer să nu folosesc cuvinte mari, decât atunci când kiar nu se mai poate. Mai mult, folosirea cuvintelor cu impact profund sentimental, care nu au în spate şi nişte argumente empirice, face iminent un dezastru.

În filmuleţul următor veţi vedea un exemplu scârbos de manipulare de cel mai josnic nivel, folosit de ceva fundaţie de mediu. După cum spuneam mai demult, veţi vedea o fetiţă care prin mesajul ei încearcă să ne facă să ne fie ruşine de faptul că suntem oameni.



Bineînţeles că nu e vina fetiţei, e clar că discursul i-a fost scris de cu totul altcineva.

Indiferent dacă substratul fizic al celor spuse de ea e real sau nu, eu nu mă voi alinia niciodată cu astfel de oameni, pentru că nu vreau să fiu un cerşetor, şi nu vreau să trăiesc într-o lume de cerşetori.

Astfel de lucruri trebuie adresate cu demnitate, cu o motivaţie pozitivă, pentru că indiferent dacă chiar există o problemă sau nu, eu cel puţin nu voi permite nimănui, să mă facă să mă simt prost. Nu voi permite nimănui să îmi ia bucuria de a trăi, şi fericirea temporară pe care o trăiesc, pe care m-am străduit să mi-o creez.

Indiferent dacă vă emoţionează sau nu mesajul fetei, imaginaţi-vă ce s-ar întâmpla să vedeţi în fiecare zi unh copil că spune aşa ceva. Eu unul m-aş scârbi.

Eu vreau să mă simt bine, iar celor ce preferă să stea în suferinţă le urez suferinţă îndelungată!

sâmbătă, 3 ianuarie 2009

On Global warming

Probabil că a auzit toată lumea de încălzirea globală.

Probabil că unii, dintre care făceam şi eu parte, se simţeau vinovaţi când conduceau maşina sau când aprindeau becul, de faptul că o încălzire cu 2-3 grade ar omorî plin de animale nevinovate.

Probabil că unii, datorită propagandei Green Peace, au început să creadă că oamenii sunt cea mai gravă problemă a planetei, că suntem o otravă, nu suntem naturali, ceea ce facem noi afectează grav un echilibru foarte sensibil, care va face ca ecosistemele să ni se prăbuşească în cap, şi cu ele, şi noi. Când eram clasa a4a mă gândeam şi la aceste poveşti apocaliptice care te fac să îţi fie ruşine că eşti om.

Spun eu asta şi susţin tare: am apărut din natură, am evoluat în natură, şi acum tot acolo ne aflăm şi facem lucruri naturale. Echilibru pe Pământ n-a existat şi n-o să existe niciodată, trebuie să acceptăm asta, şi să ne pregătim schimbărilor ce vor veni, nu să ne îngropăm în munţi de lacrimi pentru animale care mor. Au murit până acuma 99,mult % din totalul speciilor care au existat pe Pământ. Viaţa continuă, nu are cum, şi nu o să dispară aşa de simplu. Mai mult, noi suntem una dintre speciile de pe planetă, şi avem dreptul să facem tot ceea ce putem să facem. Asta a fost din totdeauna evoluţia. Desigur că dacă n-avem grijă s-ar putea să ne autodistrugem, dar nu o să îi pară rău nimănui după noi, pentru că sigur la un moment dat o să vină altă specie inteligentă, care o să facă exact aceleaşi aşazise porcării pe care le facem noi.

Observaţi vă rog, privesc problema doar din punct de vedere evoluţionist. Nu voi intra pe teren religios pentru că acolo mi se pare că interpretarea problemei, şi concluziile vin în funcţie de chef şi stare de spirit.

Dar continuând...

Există însă multe organizaţii care se hrănesc cu ruşinea oamenilor, şi fie că au dreptate, fie că nu, nu mă interesează atâta timp au argumente. Ciudat e că ecologilor li s-au adăugat voluntar grupuri de hipioţi ciudaţi, care pot să desfacă conserve cu energia lor Qi, şi te pot pune din nou în contact cu natura prin tot felul de practici ciudate. Ok, la noi la români nu sunt aşa mulţi, dar youtube-ul zice că SUA colcăie de ciudaţi de ăştia. Problema e ca de la ei vin ştirile.

Înainte să postez videouri cu tipi, oameni de ştiinţă mai bine zis, care spun că de fapt toată ideea cu încălzirea globală e o porcărie totală, o să mai spun şi că însăşi încercarea de a-l face pe om să se simtă vinovat că trăieşte e o formă distructivă de manipulare, şi cei care încearcă asta ar trebui eliminaţi.
Adică indiferent dacă chiar există sau nu o problemă, nu-i nevoie să creăm isterie în masă, şi să-i deprimăm pe oameni. Nici dacă vine sfârşitul lumii, n-ar fi o scuză să vină unu şi să zică "v-am zis eu". Pur şi simplu e dreptul fiecăruia să trăiască aşa cum vrea, drept ce şi-l dă fiecare singur, prima dată, pe urmă statul, sau divinităţi cu diferite proprietăţi.

Un ultim avertisment: Să nu aveţi încredere oarbă nici în mine, nici în ce vedeţi, nici în nimeni. Încrederea oarbă însăţi a creat multe probleme. Sunt prezentate nişte date, a căror veridicitate nu o pot garanta. Interpretarea e responsabilitatea fiecăruia.
Climate Change - Is CO2 the cause (partea 1)


Climate Change - Is CO2 the cause (partea 2)


Climate Change - Is CO2 the cause (partea 3)


Climate Change - Is CO2 the cause (partea 4)



Penn & Teller - Bullshit - Being green (partea 1)


Penn & Teller - Bullshit - Being green (partea 2)


Penn & Teller - Bullshit - Being green (partea 3)



Chiar dacă încălzirea globală e o porcărie, chiar dacă nu se întâmplă nimic cu planeta, ar fi totuţi frumos să nu aruncăm pe jos toate tâmpeniile de gunoaie, decât dacă vrem să locuim printre ele. Sau altfel spus: dacă nu vreţi să fiţi amendaţi.

Chiar dacă Greenpeace minte, asta nu înseamnă că putem să luăm deşeuri radioactive şi să le aruncăm pe câmp. Adică dacă doriţi, cu toată plăcerea, dar o să aveţi mai puţin de mâncat, şi mai rău, o să am eu mai puţin, şi atunci cred că vor apărea probleme.

La fel cu speciile drăguţe pe cale de dispariţie. Aveţi grijă de ele, pentru că îmi plac mie!
visitors, since 23 dec 2008