Altă poezie neterminată :P

Văd zebre-n geam
De fapt vedeam..
Acu'-s doar umbre ce se vor
zebre...
în naivitatea lor.

Se face noapte iar, şi pentru-n scurt moment
seara începe să coboare.
S-a săturat de stat în pat şi-acuma iese la plimbare,
să vadă albul ce nu-i alb şi straturile de ninsoare
de pe borcanul meu de-unsoare
parcat afară pe pervaz.
...e gol şi ăla, dik necaz!

Ochelarii şi i-a uitat, posibil kiar intenţionat
A cam văzut în tinereţe tot
Acu se bucură de frig
şi de lumina de neon,
de urmele de avion ce taie cerul de beton cu oglindirile-n covrig.
Ca un pluton de zebre
negre pe jumătate,
eşantion de jocuri proaspăt preinventate uneori,
unde în loc de hohote, ai stele
şi-n loc de plictiseală - nori.
Şi sorii pe care-i mai ai, că doar nu-i inventa noi sori,
îi iei de-o parte, şi-i pui pe Marte,
faci instructajul ca la carte, cu grijă ca să nu-i omori.
binenţeles rezultat prost
E fără rost să crezi că vei putea să vezi
De unde-şi cumpără adidaşi suedezi, şi cum de nici nu se grăbesc
s-arate că îmbătrânesc, şi norii li se mai calmează
chiar de greşesc.

În ritmul lor imperceptibil ei dansează, evadează din cerul tău
Şi-ar fi de-a dreptul imposibil
Să nu observi că te forţează să recunoşti că văzul tău
E-un combustibil...
ce face stelele să ardă-n ploaie
Şi fulgerele să se-nmoaie
Să tune cu-adâncimi de ceas
Să facă Luna, pe nebuna să curgă-ntre şiroaiele de vals
şi zebrele să le stropească până le-ndoaie
din cap până-n picioare,
să poată să doarmă...
să nu mai vorbească.

Şi-i place tare bătrâneţea,
pentru că astfel de himere
cu gust ostentativ de miere de cea mai bună calitate
şi aripile necurate, într-o constantă aliniere
ce se autosatisface
le place zebrelor.
Şi tuturor le place.
Dar cu venirea nopţii, iată că seara aude-ncet tristeţea.

Şi-i place tare serii bătrâneţea
pentru că astfel de himere
ce-i pot redefini kiar frumuseţea
şi singura ei avere
ce trebuie privită-n sus
sunt, simplu spus
scumpa sa boală de vedere.

Şi pe la-miaz s-ar fi plimbat
Să vadă zebrele de ceară
cum zburdă vesele, cu haz,
cum se întrec în stat în loc
şi în spus bancuri ca la bloc...
da-ntimidată de o gheară, s-a pus rapid rapid în pat.
E noapte-acum, nu mai e seară.
ea s-a culcat.

Bună dimineaţa mea!

Mă duc acasă, prima dată când mă duc acasă, de când am venit la Cluj, de Moţ Nicolae.

Nu mi-a adus nu-ştiu-ce, în afară de o prietenă din Spania, cu care nu prea am apucat să vorbesc, pt. că eram prea ocupat să o scap de intruziunile insistente din partea tinerilor din oraşul natal, care evident nu mai văzuseră o fată atât de frumuşică şi deskisă precum ea. De altfel nici pronunţia ei a literei 's' nu era ceva comun.

Insistenţa lor însă a scos partea creativă, artistul din mine, la suprafaţă, dându-i probleme reale ce necesitau o rezolvare rapidă (pentru că se termina noaptea) şi eficientă (pentru că erau al dreq de insistenţi).

Îi înţeleg de altfel... mie mi-e frică efectiv să vorbesc cu fetele din acel oraşel, şi mă aştept ca protocoalele de interacţiune cu marea majoritate a populaţiei, inculsiv formulele de politeţe şi întrebatu' cât e ceasul, să conţină înjurături, dintre cele mai alese.

Ei şi după o noapte interesantă cu două domnişoare încântătoare, următoarea kestie pe care mi-o amintesc e dimineaţa (impropriu spus) următoare. Unii ar zice că de fapt nu e dimineaţă şi că ar trebui să respect standardele lingvistice pe care le foloseşte toată lumea, în sensul că dimineaţa e de pe la ora 4AM la vreo 10AM. Eu însă consider aceste detalii, din motive pur pragmatice, ca fiind nesemnificative. Când eram maimuţă şi trăiam fericit în junglă vedeam altfel lucrurile, cu mai multă înţelepciune, şi în lumina acelor vremuri glorioase aş dori să împărtăşesc o nouă paradigmă de diviziune a zilei....

1. E dimineaţă când mă trezesc şi ţine până mă trezesc de tot.
2.Nu există amiază sau după masă, există doar 'ziuă'.
3.Ziua ţine până seara
4.Seara începe când mi-e somn.
5.Noaptea e atunci când dorm, după seară.
6. Dacă mă trezesc din somn şi adorm la loc, în mai puţin de o oră, intervalul respectiv rămâne tot noapte, altfel e zi.
7.Ziua nu se doarme, ci se 'trage un pui de somn', sau se 'stă un pic în pat'.
8.Dacă puiul de somn durează mai mult de 2 ore, după ce mă trezesc e dimineaţă, şi o nouă zi.

Cred că totu-i clar.

De ce consider important acest set de reguli? Foarte simplu, nu eu le-am inventat, erau de multă vreme în aer. Toată lumea ştie. Cine n-a păţit ca mine, să se trezească la ora 14, după o noapte calumea şi să salute cu bună dimineaţa, să arunce primul piatra!

Cine nu a ajuns să explice că 'azi' de fapt înseamnă mâine, că în oraş nu mă uit la ceas, că n-am, că nu mai e la modă, şi ceasul de la telefon iar nu mă interesează decât până la ora 00:30 când trece ultimul 25, şi oricum nu mă duc cu el acasă, mă urc pe taxi, că e frig?

Cine nu s-a culcat după examen, şi seara sî vbească despre el ca şi cum s-ar fi întâmplat într-un trecut îndepărtat?

Hmmmm?

Hai deci să folosim cuvintele alea aşa cum trebuie, nu cum zic comuniştii

Violenta si frumusetea ei (pe scurt)

'Jur că nu l-am lovit pe băiat cu pumnul în cap sau în plex'
-Băse

CLICK cum am învăţat la şcoală

Violenţa şi frumuseţea ei. (nefinalizat - nu citiţi)

Sticla de apă la temperatura camerei mi-e pe terminate.

Stau în patul meu mare, pe care l-am întins în propria-mi onoare, acum câteva săptămâni, ca să pot dormi mai bine, să am mai mult loc unde să îmi întind cioantele, să nu trebuiască să dorm ca un vampir, ca la şcoala de vară.
Patul meu e o canapea, normală, de două persoane, şi are culoarea generică maro, cu nişte urme de desene presărate de către un geniu creator. În principiu, la o inspecţie de rutină, multe linii încep dintr-un loc, continuă ele cât continuă, cu kiu cu vai, lovite de alte linii, trec prin lumi noi definite prin simpla skimbare subtilă a culorii maro într-o altă culoare maro, ce numai un vocabular feminin o poate defini, iar pentru mine implică eforturi suplimentare, precum diferenţa dintre albastru si turcoaz (cel mai posibil scris turcoise sau o oarecare divagaţie lingvistică inventată de francezi, deşi practic nu e inventată ci mai mult uitată....spun uitată pentru că mai demult franceza suna mai a spaniolă, şi nu încerca să îşi suprime toate terminaţiile, care aveau şi ele dreptul de a ieşi la aer şi de a influenţa conştiinţa pronunţătorilor lor, acestea fiind pierdute încet încetişor pe drumul spre modernitate, şi franceza ciudată de astăzi, pe care o recunoşti mai mult după mumiile de cuvinte scrise pe foaie decât după fluturaşii de vocali eliberaţi de doamna de la ştirile de pe EuroNews la care ajung apăsând cel mai celebru buton din lume... toţi îl ştim, aşa că m-am hotărât să îi arăt respectul cuvenit.

N-o să i se scrie versuri, şi nimeni nu va veni la înmormîntarea lui, şi copiii se joacă afară, sau ştiu exact la ce canal să se uite, acolo unde-s desenele, deci nevoia lor de a-l folosi scade. Însă acuma că am crescut mare, mă trezesc că mi-s tare bun prieten cu butonul de mutat pe următorul canal. NU prea mă mai interesează acum ora exactă şi filmul de la PRO TV de la ora 8, iar telenovele nu mai sunt, şi kiar dacă ar fi, vârsta la care puteam învăţa într-adevăr o limbă străină doar de la TV mi s-a cam dus, şi o să rămîn doar cu ţeapa ce mi-a tras-o mama pt că m-a învăţat că telenovelele nu-s filme de calitate. Nu calitatea lor era problema, şi nu conţinutul era de fapt adevărata comoară ce se ascunde în telenovea măi mamă, ci limba spaniolă, motivul meu în plus pentru care voi respecta veşnic specia feminină. Cel puţin nici mama nu ştie spaniola, că m-aş fi ofticat exponenţial mai rău.
)

Acum câteva zile, când Oana si Ioana stăteau pe la mine (A se citi 'wa-na' şi 'yi-wa-na', deşi pe mine trebuie să recunosc că mă cam trage gândul spre 'ma-ri-ya' şi 'yi-wa-na', pentru că îmi permit, că sunt încă la vârsta la care gândesc, concep şi perfecţionez prostii), Oana m-a învăţat trei culori ce mi se par de altfel şi foarte sexi, şi dacă aş fi ţară, mi le-aş pune de steag aşa rapid, şi s-ar oftica toate restul târilor de pe wikipedia că idealurile mele sunt reprezentate de un steag care are ceva sexi de spus, nu gen kitsch românesc, becalian în toată regula cu sânge-grâu-cer, de pe vremea când eram maimuţe. Vremurile s-au skimbat şi am putea să ne punem şi viitoarele intenţii pe steag, nu doar nişte kestii de bază pe care le are toată lumea.

Mai demult, ştiu că lumea gândea diferit, şi că după ce tocmai ieşi din război, ai mai mare stimă pentru cei pe care tocmai i-ai îngropat, şi pentru care încă mai auzi plânsete pe stradă, sau al căror sânge mai murdăreşte câteva clădiri, dar ştiu că poporul român poate mai mult, şi e mai mult, şi văd că maneaua ne-a părăsit, şi aş face bine să ies la dans cu Ioneluş destul de rapid, că n-o să mai prindem nicio bombă clasică de la Guţă, şi că ce-a fost de exploatat în domeniul ăla, a fost minat de mult de maeştri.

Eu unul vreau un steag care să ştie ce vrea, şi nu ţin atât de mult să îşi amintească ce-a fost. Vreau ceva relevant acuma pe steag, şi dacă TOT s-a kinuit Oana cu mine, mi-ar plăcea să am un steag ce să conţină cumva o combinaţie de turcoise, bej, crem şi gri.

Steagul ăla ar spune foarte clar, cu pixul pe foaie, cu mâinile scoase din buzunar şi ochelarii uşor coborâţi pe nas că reprezintă o entitate ce era prea ocupată să vină să vorbească cu tine, pentru că cel mai probabil e la saună sau la spa, sau face o baie şi are nevoie de timp pentru a fi pătrunsă, gătită bine de sărurile de baie, sau citeşte o carte afară, pe terasa umbrită de coroana arborilor de camfor groşi şi înalţi, care nu stau drepţi ca soldaţii pentru că nu au de la cine să primească ordine, şi nici nu se apleacă în faţa nimănui pentru că ei sunt singurii dinozauri vegetali ce indiferent de merit sau nu, îşi primesc respectul indiferent ce ai vrea tu, dar totuşi sunt destul de generoşi să îţi ofere din când în când câte un duş de arome care îţi markează creierul într-un mod ireversibil, demonstrându-ţi că a fi om poate însemna mai mult decât ai crezut, şi că nu are rost să încerci să descrii somnolenţa care te loveşte încet, nu pentru că nu ai putea, ci pentru că eşti mult prea mic pe lângă ei ca să ai curajul să îţi negi plăcerea de a te bucura ca un copil mic de moleşeala cu tremurici subtil de burtică, în locul ăla când nici cuanţul, nici bateriile, nici arcurile sau greutăţile, nici nisipul sau apa din clepsidră, nici atomii ce vibrează voios şi nici entropia care creşte într-un singur sens, nu mai pot face timpul să se scurgă pe lângă tine normal....când picioarele îţi amorţesc şi se .......

(postare nefinalizată......=)

Politica-i funny

Pentru cei care v-aţi uitat la marea dezbatere din această seară si puteţi, ca mine de altfel, să apreciaţi umorul specific românesc, ce işi găseşte loc de infiltrare de la o siţuatie banală de zi cu zi, când vânzătoarea de la magazinul de lângă blocul meu se oferă să îmi recomande marca ei preferată de castraveţi muraţi, văzându-mă mai... mai băiat, aşa, mai nepriceput într-ale bucatelor, dar cu un viitor strălucit în faţă, zâmbetul pe buze şi o piatră ridicată recent de pe suflet, simţindu-se obligată să facă un bine unui seamăn de-al ei care-i va mulţumi, cel mai probabil, la fiecare muşcătură din acel castravete (fie spus că eu consum castraveţi muraţi într-un ritm oarecum mai încet, astfel rămânându-i mulţumitor încântătoarei domnişoare o bună perioadă din ce mi-a mai rămas din studenţie), veriga lipsă din ceea ce eu consider o cină romantică, singur, pe întuneric, urmărind o dispută politică între cei doi viitori pretendenţi la mâna domnişoarei noastre ţărişoare, ce indiferent de versurile ce au curs din mintile şi inimile poeţilor, prin peniţele si pixele cumpărate sau donate şi cu părţile din spate mestecate toate în timpul procesului creativ, indiferent de odele de laudă cântate de barzi, pentru mine, precum pentru tipu ăla funny din trupa Cafe Deko, tot o formă de peşte cu guriţă de fetiţă de 5 ani şi cu fustiţă va avea (ţara).... pentru voi, nu!

Dar pentru restul, consider de datoria mea să informez lumea că la această dezbatere între români, sentimentul de proaspăt spălat pe picioare în ligheanul comun, cu apă rece şi fără săpun, vara, la ţară, când se lasă seara, mi-a fost din nou sădit în suflet.

Şi nu spun asta deloc fără a ilustra în aceste nemernice de convenţii lingvistice numite cuvinte, de care dispun de parcă aş fi stat primul la coadă pentru primit din transportul ce-a sosit de la fabrica de dicţionare, din cauza sinesteziei, şi a orei târzii care, ca de fiecare dată îmi trezeşte instinctul de vânător de ţânţari cu paharul şi cu ziarul, pentru că prefer să îi scot afară, să mai trăiască în libertate şi în pace... de fapt mint, făceam asta pe vremea când eram buddhist, acuma-i omor, şi le atârn capetele la geam, să servească ca avertisment pentru tânţari ce îşi vor lua inima în dinţi încercând să îmi fure proteinele mele sangvine scumpe şi dragi.

Aşadar, din dezbatere, cel mai tare m-a impresionat atmosfera şcolărească pe care a reuşit s-o creeze tipul care a moderat dezbaterea.
O mai fi moderat el pe la ceva liceu, presupun, ceva dezbateri, sau probabil n-o fi înţeles bine scopul acestei întâlniri... Cel puţin eu aş fi apreciat mai mult dacă îi lăsa pe candidaţi să îşi scoată ochii într-un mod machiavelic.
Ştiu că băse poate, are mişto în el frate, zici c-a crescut în spatele blocului jucând cărţi, că la table vorbeşti mai puţin.
Joni săracul, are el şi ceva mişto, nu zic, dar îmi place că-i mai diplomat aşa, ţi-o zice mai pe la spate, cică.... deşi la meciul ăsta m-am prins că nu o să fie la fel de funny cu el, precum cu băse, ei dar asta e.

Zic atmosferă şcolărească pentru că moderatorul mi se comporta ca un profesor. 'Vă rog nu aplaudaţi', 'Vă rog să ne comportăm ca nişte oameni civilizaţi ce suntem' 'Vă rog să nu vă insultaţi sau doamne fereşte scuipaţi' 'Băse, fii atent, că te întreb imediat ce am zis, şi ora viitoare te ascult'....
Să fiu al naibii când am auzit că îi îndeamnă să fie civilizaţi am crezut că o să le verifice şi igiena unghiilor, şi dacă au batistuţe parfumate.

Pentru mine e clar, Băse e cel mai funny dintre candidaţi şi o să îmi lipsească....uups, spoiler!

Îmi place şi tupeul lui de marinar.
Îl pune domnul moderator să jure pe biblie că nu l-a lovit pe băiatul respectiv, la care Băse 'Jur că nu l-am lovit cu pumnul în cap sau în plex'

Subtil, o sprânceană se ridică, încet, politicos, frumos, tare frumos, cu stil şi observă că s-a aliniat unui trend din sală. Reflexele oamenilor civilizaţi sunt paralizate, şi nu se ridică nimeni să urle ca un ţăran, în sală 'Bă Băse! Lolu-i lol şi iară lol bă Băse bă'

Acumă că s-a terminat emisiunea şi pot să comentez, mă gândesc la posibilitatea destul de probabilă ca totuşi, kiar dacă nu i-a dat un pumn în gură săracului băiat, să-i fi muşcat o karată peste bornău... una mică aşa peste flit, să ştie el că nu scapi ne-agresat dacă-i greşeşti preşedintelui în funcţie, şi în mod clar, pedeapsa ţi-o vei căpăta mult mai rapid decât ajungerea în ceruri, aşa din senin, gen JBENG!#!@&$#*$@!
~~~maaaami!

Mai zice lumea că Băse e previzibil... eu zic că-i unul dintre ultimii muşketari, neînţeles, un spirit dur, un lider remarcabil într-un sat de la munte, ce s-a scos fain frumos, picînd în tur cu iliescu. Nu zic, eu nu ieşeam, dar pe de altă parte, acum 5 ani nu aveam cioc, şi discuţia se pune altfel. Eu refuz să mă rad precum refuză Remus Cernea să se tundă, şi nu pentru că sunt un om liber, ci din lenea-mi caracteristică şi învăţăturile primite de la o persoană posibil de sex feminin despre care nu am voie să scriu niciun cuvânt aici pentru că este foarte sensibilă şi nu poate să doarmă sărăcuţa noaptea pentru că are acuma tot felul de evenimente importante în viaţa ei. Nu zic cu ton de răutate, mi-e foarte dragă fiinţa respectivă şi mâine când ne vedem sigur îi voi turna în cap datoria de huguri ce i-o port.

Zic că e un tip dur Băse, şi indiferent dacă Secretul zice că să nu ne gândim la adversar, că vom atrage asupra noastră doar adversari, mă întreb... oare unde era secretul când aveam eu 15 ani şi singurul subiect pe care creierul meu îl considera vrednic de cugetat asupra-i, erau domnişoarele îmbrăcate în costumul de duş? Oare unde era atunci secretul? Ei, dac-ar fi fost să meargă legea atracţiei cum mi-ar fi trebuit atunci cred că aş fi iscat o uragană de fete frumoase în oraşul de baştină, cel mai meteorologic dintre fenomenele din istoria documentată, uragană amplificată şi de timiditatea ce-mi stă şi acum în fire, precum sarea amplifică gustul ciocolatei, sau mai bine zis îl transformă din gust de ciocolată românească, în ciocolată din Apli, desenată pe vaci mov. Aia da ciocolată... eram obsedat rău la 15 ani, destul de obsedat încât să transform alchimic specificul românesc în profesionismul elveţian, ca un magnet despre care trebuie marţi să fac o prezentare la cel mai interactiv curs din anul ăsta... De fapt, mie îmi place să le fac pe toate interactive. Există o anumită limită a tăcerii pe care nu o pot depăşi, deoarece minunăţiile din capul meu vor la aer, şi astfel interactivitatea îşi găseşte loc lejer printre conceptele susţinute de sistemul actual de învăţământ, în prezenţa mea.

Şi domnul moderator din când în când, încercând să fie convingător şi stăpân pe situaţie încerca să intervină de parcă pe mine mă interesa aportul lui. Joni şi Băse se descurcau destul de bine şi singuri, şi ar fi făcut şhow de numa numa singuri, şi am fi ieşit toţi după dezbatere cu un sentiment de uşurare în inimă din cauză asigurărilor subtil transmise, pe de o parte de Băse, că-şi va lăsa şi în mandatul viitor, toată treaba de făcut pe cândva prin apropierea campaniei celeilalte, iar pe Joni, că oricum e corupt şi el ca şi ceilalţi, şi nu ştie zice bancuri sau înjura....sau ceva acolo interesant.

Dar nu sunt dezamăgit de tine Joni, nu. O nu, ştiam că eşti corupt, şi te iubesc aşa cum eşti. Eu nu cer mult de la persoanele la care ţin, şi le iau şi cu bune şi cu rele. Faptul că un politician nu face bani din treaba asta, mi se pare o prostie, in special când acest lucru se poate, şi este practicat de toţi. Însuşi faptul că nu eşti Băse totuşi, constituie un punct important al CV-ului tău, iar sper ca după experienţa prezidenţială, dacă te ţii bine, să rămâi o persoană politică importantă în stat, nu ca Constantinescu, care ne-a vrăjit cu idealuri măreţe de skimbare şi viitor maestruos si somptuos, şi-a făcut treaba cu noi şi a plecat fără să ne mai caute.

Şi moderatorul îşi dă încet duhul, arătând totuşi că poate controla copiii, şi publicul, şi că a fost învăţat bine, în stil românesc.... arătând că oricum lumea, dacă se plictiseşte, şi începe să vorbeasca, precum la şcoală, şi că ameninţările profesorilor creează anticorpi mentali, ce creeaya o simpla situatie de linişte în clasă în una unde trebuie să lupţi pentru atenţia pruncilor, şi gelozia băieţilor când observă că ai captat atenţia fetelor şi se pun la întrecere cu tine.... e calumea specia umana cu ciudăţeniile ei.... Ei vor vorbi în continuare la oră şi nu vor asculta de autoritatea cuiva care se ascunde după catalog, sau microfon, după caz, şi care oricum, pierde din vedere perspectiva.....


.....mă interesa circul, dragă moderatorule, oricum o alegere reală nu prea am, dar sunt fericit şi optimist pentru că, până la urmă, meciul a fost unul fain, iar eu am castraveţi în sfârşit :)

Răzgânditură

Am fost la vot.
M-am dus, pentru că ştiu din documentarul 'The Secret', că poţi face orice dacă crezi cu adevărat, inclusiv să te vindeci de cancer şi să îţi cumperi o casă care îţi place, dintre alte case care îţi plac mai puţin.

E incredibil cum universul se stă şi aşteaptă din partea noastră toată ziua, o dorinţă. Universul nu are nimic de lucru, şi pentru că Moţ Crăciun nu există, Universul s-a hotărât să intre în scenă ca un Moţ Crăciun adevărat, filosofic, la care nu trebuie să îi scrii scrisori, ci doar să îţi doreşti cu adevărat, şi să accepţi ceea ce ţi se oferă, şi să mulţumeşti pentru că toate dorinţele ţi se pot îndeplini stând şi frecând menta în pat toată ziua, cum fac eu de altfel, doar că eu şi lucrez in pauzele de inspiraţie, la licenţă, deci merit cadou. Sunt foarte harnic şi responsabil şi sunt convins că până la urmă se vor strânge la mine în faţă la uşa de la garsonieră mii de zâne magice dornice să-mi dea premiul nobel pentru pace... pentru că merit. Sunt nerăbdător, dar pentru că sunt totodată şi foarte civilizat, o să mă prefac că nu e mare lucru, şi că norocul a făcut ca eu să merit acel premiu, pe când de fapt toată lumea ştie că îl merit pe bună dreptate, şi astfel voi mai primi un premiu nobel pentru modestie, pentru că sunt şi modest.

Se întâmplă în viaţă doar lucruri minunate dacă te uiţi la stele dar gîndeşti pozitiv, unul dintre cele mai nasoale de altfel e faptul că trebuie să jonglez cu tastatura asta cu igrecul inversat, şi două feluri de 'î', la care nu numai că nu le înţeleg rostul, dar mai mult, sunt convins până în măduva trunchiului rahidian că sunt produsul unei conspiraţii de imagine a lingviştilor, ca să nu uite lumea că ŞI noi ne tragem de la Râm, şi nu suntem kiar aşa de înrudiţi cu ţigănia precum suntem de fapt.

Dar după cum ziceam, am fost la vot, şi-am votat calculatoric. Ştiam, pentru că am un simţ al păianjenului cu peripeţii, că o să iasă Băse şi Geoană, pe care îl voi porecli Joni. Deci Băse cu Joni în turul doi era ceea ce eu prevăzusem, şi ştiam că se va întâmpla, şi oricum ştiu şi cine va ieşi preşedinte, dar o să vă spun doar după ce iese, ca să nu stric surpriza, Băse şi Joni sunt cei doi candidaţi, amândoi oameni serioşi.

Dacă iese Băse, o să fim mândri posesori ai unui prim ministru frumos, şi poate nu-s singurul care se miră, dar mă mir de cum n-am auzit încă declaraţii de la doamna Băse. Eu nu o prea ştiu bine pe doamna Băse, a fost cam timidă de când domneşte soţu, şi acuma de altfel cred că săraca femeie a răbdat cam mult şi ar fi cazul să spună ceva, aşa că o să încep eu.

Daca iese Băse, o să fim mândri posesori ai unui prim ministru pe nume Elena Udrea. Sarah Palin românească pupe-o tata. Nu ştiu ce-a făcut data trecută, ştiu doar c-a scăpat. N-am nimic cu femeile mai mult decât tremuratul obişnuit de frică, când se apropie de mine, da serios acuma. Elena Udrea prim ministru.... o fi ştiind ea meserie, dar meseria ei nu e ceva ce se poate pune la CV, decât pe matrimoniale, şi să fim serioşi, nu suni frate la emisiune să te lauzi tu pe tine însăţi că cât eşti de bună şi de jmekeră într-ale politicii şi să zici că nu eşti tu.

Băse vrea circ, şi cine ştie ce mai vrea el, şi îi este permis de către doamna Băse, pentru că-i preşedinte.

Pe de altă parte, e Joni. Pensionari o să-l voteze, amintindu-şi cu nostalgie de măreţul strigăt de luptă ''Iliescu să trăiască, că-i capu' la ţara noastră '', şi Joni zice că-l pune pe Johanis sau cum s-o scrie, din Sibiu, prim ministru. Ar fi şi cazul ca Boc să vină-napoi la Cluj, să mai vină pe la cursuri şi să ia luare aminte că nu mai vede Bucureştiul decât ca mine, prin Club A, bând şoturi de tekila cu nebuna aia dusă, cu freză din 'There's something about Mary' şi călcată în picioare de un batalion de broaşte ţestoase care habar n-am unde vor să meargă, dar mă gândesc că o gâdilă, nebună cu care în mod normal m-aş însura, că e şi faină, şi deşteaptă, dar nu vrea copii, şi mie îmi trebuie foarte mulţi, iar pe de altă parte mă tem că la cât de dusă pare, o să spargă ceva şi o să am de plătit, şi ar trebui în mod constant şă fiu atent la pe ce pune mâna, pupe-o tati de exploratoare.

Deci dragii mei... Rezumând, ştim că Băse şi Geoană e aproape acelaşi lucru, deşi eu personal îş prefer pe Joni, că pare mai civilizat, deşi ştiu că nu e, şi după cum spunea o persoană despre care nu am voie să scriu nimic pentru că s-ar putea să nu mai primesc ce mi-a promis, şi kiar vreau, şi în plus nu vreau să nu mai vorbească cu mine pentru că doar cu ea (ea de la persoană, nu ea de la fată, pt că n-aveţi de unde şti dacă e fată, deşi cel mai probabil trebuie să mă scot, să recunosc că e pentru că altfel tot ce am scris mai sus are o tentă....colorată în roz bombon), după cum spunea ea, persoana, Băse e măcar mai previzibil, şi mai 'pe faţă', pe când Joni e mai vă prindeţi voi (că doar nu v-oi da mură-n gură doamne iartă-mă). Îl prefer pe Joni, fiind mai frumos totuşi, oricum.

Dar indiferent de Băse sau Joni, între Udrea, şi un neamţ.... deşi habar n-am absolut nimic despre neamţ..... totuşi... voi fi primul serios, aţi auzit-o aici în premieră dar
Hai Joni, să ne trăieşti, şi să nu ne plictiseşti 5 ani!

O să îmi mulţumiţi peste 5 ani când cel puţin n-o să fie mai rău, şi când, sper, Guţă va mai fi scos albume întregi, că parcă nu prea mai aud nimic de el în ultima vreme, şi nu vreau să mă prefac că nu mi-e dor.

Pe de altă parte, votaţi cum vă indică sufleţelul, după propriile preferate preferinţe, că mie mi-au păcut de multă vreme asiaticele, şi mă străduiesc să învăţ bine, ca atunci cînd o să cresc mare, să mă mut în Shanghai. Au acolo, pe lângă foarte multe kinezoaice, care cred că mi se pare doar mie, dar au toate aceleaşi dimensiuni, au şi tot felul de mîncări interesante la care sincer, din pură curiozitate amestecată cu un strop de masochism, kiar aş întreba din ce-s făcute, şi kiar mă aştept să îmi fie greu să îmi imaginez ce-am mâncat, asta amplificînd doar misterul şi exoticitismul locului. Nu am văzut una să fie mai grăsuţă decât alta şi nici măcar la păr nu prea diferă, adică dacă e să îmi amintesc, parcă am văzut o japonezoaică mai plinuţă, dar de o delicateţe rară, şi aia. Şi în Franţa de altfel am văzut o coreeancă cu care nu puteam să vorbesc din cauză că tremuram în faţa gingăşiei ei. Asta-i cam ciudat, adică naiba, te muţi intr-un oraş din kina, unde poate nu cunoşti oamenii aşa de bine după faţă, şi nu te poate nimeni judeca greşit că nu ţi-ai recunoscut nevasta. Sunt aşa de multe frumuseţi şi pe la ei, ca mi-ar pune zeii gând rău la cât de mult mi-aş confunda nevasta.. Hez, I just took the next best thing, ce basca mea, doar oricum şi aia răspunde la câte cuvinte ştiu eu în kineză, iar limbajul trupului unei fiinţe încântătoare e mai mult decît suficient să îmi comunice toate detaliile de care am nevoie.

Hai Joni!

Balada pantalonului, sau de ce să-nkiriezi kinezi

Prin centru mă plimb, vitrinele-mi ciordesc privirea parc-ar fi un pui de rrom (ciordalis puradelus), cu viitorul în faţă, conştiinţa atentă doar la lucrurile esenţiale, şi hainele încă în stare de funcţionare.

Şi mă gândesc sâ-l felicit pe Brahman, visătorul, făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute ( care de regulă-s mai interesante cu un ordin de mărime) pentru inspiraţia de care a dat dovadă când s-a pus fără foaie şi pix, doar cu tupeu şi mânecile suflecate, să dea nastere ( ca un artist, evident, nu ca o femeie. Procesul artistic, personal il consider mai interesant decat cel al naşterii aka n-aş fi dat la medicină. Să dea acolo oamenii cu o dorinţă sinceră de a işi ajuta în cel mai direct mod aproapele, dar să continuăm)... să dea naştere respectivului puradel.

Pe de o parte, nu-i vina mea că vitrinele-s lucioase, şi nici vina viitorului că-i în faţă. Şi nu cred că dacă s-ar hotărî brusc să facă un viraj la stânga, puradelul l-ar pierde din vedere. Îmi place de puradel, bravo lui! După o vreme, mirosul îţi devine prieten, lumea se trage din calea ta când vrei să furi o lebeniţă, şi faptul că culoarea degetelor e cu o tentă mai înspre maro, are rolul antitezei din ceva poezie pe care am învăţat-o cândva ca să iau 10. Până la urmă, în ciocolată se pune sare, ca să aibă un gust mai bun. Cred că tocmai am am descoperit de ce mă satur de ciocolată extrem de rapid, şi de ce după două coscuţe de milka refuz politicos... saves time, şi money până la urmă să nu te speli pe mâini. Copii cu 5 i să ştie că glumesc. Spălaţi-vă pe mâini dragilor deoarece, am un detector de jeg in cioc şi nu mai vin pe la voi să vă aduc bomboane! Hmm, dacă mai continui cred că vom descoperi lucruri minunate în această seară.

Şi bineînţeles, specific unui om ce gândeşte mult prea mult, acţiune făcută pentru propria perpetuare în lumea ideilor, "memelor", nu neapărat cu scop în sine( de altfel nu m-aş feri să dau vina în parte şi pe gripa aviară ce m-a luat, ca să ştie lumea că sunt genul care dă vina pe alţii, şi nu îţi asumă responsabilitatea, şi că in pofida insistenţelor media, eu nu urmez trendul viral curent) mă întreb... dacă viitorul ar lua-o la stânga totuşi....?

(Bloggerul ce administrează blogul http://meet-the-happy-traitor.blogspot.com a fost amendat d către Comisia Naţională a Audio-Vizualului cu 10 litri de pălincă de prună pentru mesajele subliminale împotriva Bush-ului românesc)

Mă gândesc că aş putea, cum am învăţat la şcoală, să împart problema în subprobleme mai simple, într-o orgie de if-uri şi paranteze ce se înkid mai greu decât, ironic de altfel, şliţul pantalonilor mei preferaţi.

Ciudat cum, in pofida kinului permanent pe care mi-l provoacă, îi iert, şi continui să iî port. Când se comportă cum îmi doresc sunt foarte satisfăcut, şi parcă am un nod în stomac, diferit de cel pe care-l am îndrăgostit fiind. Îmi dau încredere în mine şi facem perekea ideală. I-aş purta doar la ocazii cel puţin la fel de importante ca viaţa de zi cu zi, unde ai nevoie de toată susţinerea pantalonilor pentru a supravieţui. Eu ştiu că am nevoie de ei, ei ştiu că au nevoie de mine, dar încearcă să mă sfideze. Probabil că nu vor să ajungă o pereke de pantaloni obişnuiţi, undeva printre celelalte şaizeci de mii de pereki pe care nu le port. E adevărat că am mulţi blugi.... mult mai mulţi decât media masculină în general, şi dintre toţi, voi fi sincer, şi sper ca dragii telespectatori să nu ia în derâdere pastila efervescentă de sinceritate aruncată în găleata de amintiri autoinduse care din ce în ce mai mult îmi bântuie deja bătrâneţile cu tentă de-a doişpea, deci apuse........ sincer... încă nu am ţinut aşa de mult la nicio pereke de pantaloni, şi mă gândesc cu părere de rău, automat, fără să vreau, şi fiindcă filosofia mea de viaţă nu bate nici pe de parte la fel de sus ca a puradelului...că voi suferi în clipa în care aceşti pantaloni mă vor părăsi. Poate că unii pot să treacă mai uşor peste o skimbare de garderobă...poate aş vrea acest lucru şi eu, însă mecanismul ce-mi pomnează sucul de rodie prin gânditor, aduce jertfă, pe altarul amintirilor plăcut şi tipelor ce leşinau peste tot în jurul meu, o lacrimă interioară. Aş vrea să îi pot purta pentru totdeauna, să îmi pot întoarce capul după viitor la fel de rapid ca şi puiul de rrom.

Şi mă gândesc cu aceesşi părere de rău şi acel gust de vishine fără zahăr, impus de veşnica sinestezie, că undeva în piept, deja un gol începe să mi se formeze, şi că acel gol, kiar dacă acum este plin, va rămâne gol pe bune, oricât de mult aş încerca să îmi găsesc o pereke nouă de pantaloni care să mi-i inlocuiască pe ăştia. Poate că ecuaţiile lui Einstein se verifică, şi că totul e relativ, dar pentru mine, pentru scurta perioadă din istoria contemporană în care am onoarea să îmi fac card pentru reducere la abonament, în ciuda singurei mele casete cu Paraziţii pe care o ascult de fiecare dată când conduc, de care nu mă mai satur, şi kiar mai mult, versurile acestui album venindu-mi din ce în ce mai des pe limbă ca şi citate memorabile.... in ciuda tuturor acestor lucruri, pentru mine pantalonii ăştia sunt perekea perfectă.

Am dat un milion pe ei, şi-am mai primit o pereke. Nu vreau să mă gândesc că de fapt pot să privesc lucrurile şi ca un economist, care vede două pereki la 50 lei. Mi se pare de două ori insultă pentru ei, prima dată deoarece ponderat, neponderat, puteam să aleg să nu iau cealaltă pereke, ei fiind doar un bonus pentru ciokişti, preţul pantalonilor rămânând un milion, iar pe de alta, impactul spiritual al milionului e mai mare decât al sutei. Nu mă interesează tăierea celor patru zerouri, pe de o parte pentru că nu văd cu ce ar fi mai bune patru pereki de c-uri (rog potenţialii cititori, când citiţi 'c', să citiţi 'câ'.... aceasta e dorinţa autorului, şi consider că acest element, este de departe cel mai important din tot amalgamul de cuvinte din imediata proximitate a dumneavăastră, din păcate, şi de asemenea consider că pantalonii mei merită onoarea de a mă gândi că au costat mai mult decât au costat de fapt, doar pentru că copilul din mine are o inerţie emoţională foarte mare, şi negocierile cu el se soldează aproape de fiecare dată în refuzul său de a accepta pantaloni noi în viaţa mea.

Voi face ca zilele ce ne-au mai rămas împreună să fie de neuitat, şi atunci când lacrima interioară va veni să îmi săreze milka cu biscuiţi, să o facă cel puţin la fel de orgasmic de gustoasă precum pufuleţii cu kefir de 27 de mii.